CSALB lansează Caravana Online în cele mai mari orașe ale țării. Ce au obținut craiovenii din negocierile cu băncile

Conciliatorii Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) îi vor sfătui pe consumatorii români de servicii financiare din cele mai mari orașe ale țării cum să își formuleze cererile și ce trebuie să facă pentru a avea o negociere reușită cu banca sau IFN-ul. Campania de informare se va desfășura pe parcursul a cinci luni și se va adresa consumatorilor din Arad, Timiș, Cluj, Galați, Iași, Constanța, Bihor, Dolj, Brașov, Argeș și Prahova. Din cauza pandemiei, Caravana pe care CSALB o organiza prin întâlniri periodice cu consumatorii, reprezentanții băncilor comerciale, jurnaliști și autorități locale nu a mai fost posibilă de la finalul anului 2019. Totodată, concilierile s-au desfășurat exclusiv online sau telefonic. În aceste condiții, considerăm necesară o campanie de informare online și prin intermediul presei locale, în care să transmitem recomandări consumatorilor privind modalitatea de redactare a cererii de intrare în negociere cu instituția de credit, dar și în legătură cu rigorile, limitele și cerințele din timpul unei negocieri la distanță.

EXEMPLE CU CE AU OBȚINUT CRAIOVENII ÎN URMA NEGOCIERILOR CU BĂNCILE

  • V a solicitat restituirea comisionului de administrare și reducerea dobânzii la un credit ipotecar. Soluția găsită de conciliatorul CSALB și acceptată de bancă a fost ștergerea parțială a datoriei cu suma de 10.000 euro.
  • Consumatorul L.C a solicitat soluționarea dosarului de daună deschis la o societate de asigurări, în baza polițelor de asigurare întocmite de bancă pentru imobilul aflat în garanția creditului. Clientul deține un credit imobiliar, iar la acordarea acestuia a prezentat băncii o poliță facultativă și o poliță PAD. La scadență, clientul nu a reînnoit polițele, optând pentru reînnoirea automată de către bancă, iar dauna pe care a avut-o la imobil a survenit în afara perioadei de valabilitate a polițelor. În urma negocierii din cadrul CSALB banca a acceptat să plătească suma de 12.627 lei reprezentând contravaloarea daunei.
  • C a solicitat conversia creditului din CHF în lei. La solicitarea de conversie, comerciantul a oferit un discount de 25% din soldul rămas de achitat. Ca urmare a acceptării propunerii, s-a încheiat un contract de tranzacţie cu valabilitate 3 luni. În intervalul de trei luni, consumatoarea va achita un procent de 75% din soldul datorat Ia data semnării contractului de tranzacţie, iar comerciantul va renunţa la diferenţa de 25%.
  • C. a solicitat eliminarea comisionului de administrate pentru un credit în CHF. Comisionul era de 0,15% din sold. Soluția propusă părților a fost eliminarea comisionului de administrate pe 12 luni de la data semnării actului adițional.

CELE MAI MULTE CERERI DE NEGOCIERE CU BĂNCILE VIN DIN BUCUREȘTI ȘI ARGEȘ

În 2020 și 2021 CSALB a primit aproximativ 3.400 de cereri din partea consumatorilor adresate băncilor și IFN-urilor. De la începutul anului 2021, consumatorii au transmis peste 1.000 de solicitări.

Cele mai multe cereri de negociere sunt trimise de consumatorii din București (22% din numărul total de cereri), Argeș, Ilfov, Prahova și Cluj. Cele mai puține cereri vin din Sălaj, Satu-Mare, Covasna, Caraș-Severin și Harghita. Ultimele cinci județe însumează împreună sub 1% din numărul total de cereri.

Doar 58 de consumatori din Dolj au solicitat în 2020 și primele luni din 2021 o negociere cu banca sau IFN-ul pentru contractele aflate în derulare, județul Dolj fiind al 12-lea din țară ca număr de cereri transmise către CSALB. De exemplu, din Gorj au sosit 66 de cereri, iar din Olt 43 de cereri.

Caravana online a CSALB își propune să informeze consumatorii de servicii financiare despre posibilitățile și avantajele pe care le aduce concilierea față de soluționarea problemelor în instanță.

În ultimii 5 ani (din martie 2016 până în prezent), consumatorii au obținut beneficii de peste 4,4 milioane de euro din negocierile cu băncile în cadrul CSALB. Anul trecut, valoare medie a beneficiilor obținute în urma negocierilor a fost de 3.700 de euro/caz soluționat.

CE RECOMANDĂ CONCILIATORII

Valentin Cocean: În mod greșit unii dintre consumatori își axează cererile pe ideea clauzelor abuzive, plecând cumva de la ceea ce aud din instanță. Încercăm să le explicăm că noi nu judecăm aici din perspectiva din care judecă instanța, pentru că în conciliere accentul cade pe motivele lor personale, pe problemele lor. În plus, au existat soluții în cadrul CSALB care au avantajat consumatorul într-un mod în care mă îndoiesc că ar fi putut să fie ajutat de către instanță. De multe ori, chiar dacă s-ar stabili caracterul abuziv al unor clauze, consumatorul n-ar ajunge, cu siguranță, la o reducere de sold de valoarea obținută în procedura noastră.

Nela Petrișor: Foarte mulți vin la CSALB din această nevoie de a li se face dreptate, or primul pas pe care eu îl fac în discuția cu consumatorii este exact acesta: nu sunteți la instanța de judecată! Acceptați concesii! Acceptați o discuție care, până la urmă, vă poate duce într-un contract mult mai avantajos decât cel pe care l-ați avut și decât cel pe care l-ați fi putut obține teoretic sau ipotetic de la o instanță de judecată.

Camelia Popa: Consumatorii ar trebui să-și cunoască, în primul rând, contractul și ce vor să obțină din partea băncii. De exemplu, unii consumatori spun că vor reducerea ratei contractuale prin micșorarea dobânzii, deși dobânda lor este mult sub condițiile de piață. Consumatorilor le-aș recomanda să depună cereri motivate și adaptate nevoilor reale ale fiecăruia, să-și urmărească propriul scop și nu scopul pe care l-au urmărit alți consumatori. Iar băncilor le-aș recomanda o mai mare deschidere spre mai multe soluții de identificat în cazul fiecărui consumator. Și o mai mare adaptabilitate la ce îi trebuie consumatorului astfel încât să ducă un contract până la maturitate.

CUM S-A SCHIMBAT COMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR ȘI BĂNCILOR 

În această perioadă plină de transformări determinate de pandemie, am observat modificări atât în comportamentul consumatorilor, cât și în cel al băncilor.

Din partea consumatorilor observăm o scădere a interesului în ceea ce privește modalitatea de completare a cererii trimise CSALB și adresate băncii. De multe ori oamenii nu își motivează deloc solicitarea, dar au așteptări mari legate de finalitatea cererii. Probabil că mulți consumatori pleacă de la premiza că situația specială în care ne aflăm obligă instituțiile financiare să accepte oricum intrarea în negociere. Le reamintim că această procedură este diferită de cea din moratoriile legale, prin care amânarea ratelor se făcea automat, printr-o simplă cerere. Aici vorbim de negocierea unor clauze și condiții din contracte, iar consumatorii ar trebui să își cunoască bine propriile contracte de credit pentru a ști ce anume să solicite și pentru a putea fi ajutați în acest demers atât de către conciliatori, cât și de către reprezentanții băncilor. De aceea, concilierea nu trebuie percepută ca un ”tonomat” în care bagi o cerere și primești automat beneficiile negocierii. Directiva europeană care stă la baza înființării CSALB prevede că această procedură este voluntară, adică nu presupune o obligativitate din partea vreunei părți pentru intrarea în negociere. Dincolo de acest aspect, băncile iau în calcul mai multe variabile atunci când acceptă cererea și, implicit, intrarea în conciliere cu consumatorul. Printre acestea sunt: istoricul relației cu respectivul consumator, buna-credință a acestuia, dovezile pe care acesta le aduce când invocă deteriorarea situației lui financiare sau modul în care și-a respectat contractul până la momentul primirii cererii de conciliere.

De cealaltă parte, reprezentanții băncilor trebuie să dea dovadă de mai multă empatie cu privire la cazurile în care intră în negociere, să primească mandat relevant pentru propunerea unor soluții reale de rezolvare a situației consumatorului și să nu vulnerabilizeze, prin lipsă de flexibilitate, o relație deja problematicăAm observat că modalitatea de negociere dintre părți, așa cum este organizată prin intermediul CSALB, devine un model de bune practici preluat de tot mai multe bănci comerciale în relația lor directă cu consumatorii. Ne bucurăm să constatăm acest lucru, deoarece ne arată că CSALB a devenit un exemplu bun de urmat pentru sistemul bancar, în ceea ce privește rezolvarea problemelor pe care le au consumatorii. Cu toate acestea, atragem atenția că, fără expertiza unui conciliator, a unui expert în drept financiar – bancar, care să propună o soluție imparțială, este mai dificil de derulat o negociere echitabilă, din care ambele părți să aibă de câștigat”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

AccurioJet KM-1e premiat cu distincția Buyers Lab (BLI) 2021-2022 PaceSetter, la categoria Production Print Applications

București, România, 15 iunie 2021

Konica Minolta a fost onorată de către Keypoint Intelligence – principalul evaluator mondial de hardware, software și servicii de imagistică a documentelor – cu distincția Buyers Lab (BLI) 2021-2022 PaceSetter, la categoria Production Print Applications. Bazate pe cercetările efectuate în piața nord-americană, aceste premii onorează producătorii de echipamente originale (OEM), care susțin afacerile clienților lor cu privire la reducerea costurilor și / sau creșterea productivității pe baza diferitelor aplicații de printare. Sistemul industrial de tipar digital cu jet de cerneală LED UV – AccurioJet KM-1e de la Konica Minolta – a fost recunoscut, în mod special, pentru capacitatea sa de a printa pe o gamă largă de substraturi.

Capacitatea de printare pe o varietate extinsă de substraturi media oferă o creștere a numărului de aplicații pe care un furnizor de servicii de tipar le poate produce și vinde. Conform declarațiilor Keypoint Intelligence, sistemul industrial de tipar digital cu jet de cerneală LED UV – AccurioJet KM-1e – permite utilizatorilor să printeze pe suprafețe pe care alte tehnologii de tipar în coală nu le acceptă. Astfel, pot fi realizate aplicații pe suporturi sintetice, PET, polipropilenă și polietilenă, folie texturată sau PVC.

German Sacristan, Director of On Demand Printing at Keypoint Intelligence: „AccurioJet KM-1e poate tipări pe canvas, la dimensiuni de până la 23″x29,5″. În plus, KM-1e este dotat cu un sistem offline de tăiere cu laser, special conceput pentru coala de format B2+. Sistemul este capabil să efectueze diverse tipuri de finisaje elegante, ce aduc plus valoare materialelor finale. Foarte importantă și de menționat este viziunea Konica Minolta asupra parteneriatelor. Prin abordarea sa centrată pe client, compania pune la dispoziția partenerilor săi un program de servicii profesionale personalizate, în vederea dezvoltării afacerii acestora și a atingerii succesului.”

“AccurioJet KM-1e este un element esențial al strategiei noastre de a oferi clienților Konica Minolta noi oportunități de dezvoltare a afacerilor prin eficientizarea fluxurilor de lucru, automatizarea producției și maximizarea profiturilor. Recunoașterea Keypoint Intelligence confirmă poziția de lider a companiei, pe piața nord-americană, mulțumită tehnologiei noastre cu jet de cerneală LED UV și a soluțiilor de finisare”, a declarant Bill Troxil, Senior Vice President, Industrial and Inkjet Printing , Konica Minolta.

AccurioJet KM-1e location picture 150808 (18)

Hidetoshi Omo, Head of Center of Competence KM-1, Konica Minolta Business Solutions Europe, a adăugat: „Sub conceptul „ Igniting Print Possibilities” sintetizăm direcția companiei de a răspunde provocărilor sosite atât din partea clienților, în particular, cât și a societății, în general, prin intermediul tiparului digital cu automatizare suplimentară, producție digitală integrată la cerere și verificarea funcționării și a calității materialelor. Într-o piață cu o tendință de creștere rapidă, AccurioJet KM-1e reprezintă un element cheie al strategiei Konica Minolta de a oferi clienților posibilitatea de a profita de numeroasele oportunități pe care le aduce digitalizarea. În aceeași măsură, acest sistem este capabil să susțină tendința de trecere de la tiparul offset, la tiparul digital cu jet de cerneală.”

Lansat în iunie 2020 ca succesor al AccurioJet KM-1 și moștenind excelența acestuia, AccurioJet KM-1e oferă posibilități multiple de extindere a afacerilor de tipar. Tehnologia utilizată amplifică beneficiile oferite de tiparul digital cu jet de cerneală LED UV în vederea maximizării calității și a capacității de printare pe diferite tipuri de suporturi.

Premiile PaceSetter oferite de Keypoint Intelligence la categoria Production Print Applications vizează identificarea furnizorilor de produse de tipar digital care susțin cel mai bine afacerile clienților lor, în ceea ce privește ghidarea afacerilor către succes. Companiile recunoscute astfel ajută cumpărătorii să comunice mai eficient prin produsele tipărite, ceea ce înseamnă, în cele din urmă, o creștere a tiparului digital.

Mai multe detalii despre sistemul industrial de tipar digital cu jet de cerneală, format B2+, aflați accesând AccurioJet KM-1e de la Konica Minolta.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Alin Gherman – CEO Nobel Technologies, Olivia Vereha – co-fondator Code for Romania, Alex Glod – storyteller și speaker TEDx, Ioana Vieru- Marketer, Andrei Lasc – director de creație la Cu Substrat – vin la FUN X

București, 11 iunie, 2021: Alin Gherman – CEO Nobel Technologies, Olivia Vereha – co-fondator Code for Romania; Alex Glod – storyteller, trainer și speaker TEDx, Ioana Vieru – Marketer, Andrei Lasc – director de creație la Cu subtract sunt speakerii celei de a zecea ediții FUN Bucharest.

 

Evenimentul va avea loc joi, 17 iunie, începând cu ora 19:00, offline, la Mercato Kultur. Biletele sunt disponibile aici. Conform reglementărilor, accesul este permis pe baza adeverinței de vaccinare sau cu rezultatul negativ al unui test PCR realizat cu cel mult 72 de ore înainte de începerea
evenimentului.

Fuckup Nights aduce o perspectivă constructivă asupra nereușitelor profesionale,

încurajând învățarea din situațiile dificile și facilitând creativitatea.

,,Cea de-a zecea ediție FUN Bucharest vine ca un vânt răcoros de vară, pentru a ne

îndemna la curiozitate și pentru a ne reaminti că la succes ajungi dacă nu-ți pierzi

entuziasmul după eșec. Eșecul ne face cu atât mai interesanți și mai performanți. Adunăm laolaltă profesioniști din domenii variate pentru a descoperi experiențe diferite, dar mai rar discutate, cu ajutorul cărora să devenim mai înțelepți și mai inspirați. Acesta este farmecul Fuckup Nights: ne amintește că suntem oameni și că eșecul poate fi sursă de putere și treaptă pentru progres”, spune Diana Iosu, organizator Fuckup Nights Bucharest.

 Moderatoarea evenimentului va fi jurnalista de radio și televiziune Julia Nagy.

 “Eșecul este unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi poate avea oricine. Personal, pot spune că teama de eșec este ceva cu care mă lupt zi de zi. Dar e o luptă pozitivă, care mă face să mă evaluez mult mai sănătos pe termen lung cu privire la ce sunt capabilă sau nu să fac, să îmi asum riscurile mult mai calculat și să fiu echilibrată pe toate planurile. Cât timp teama de eșec nu devine un inamic perpetuu, care te blochează din a-ți atinge obiectivele, poate fi un aliat de încredere.”, afirmă Olivia Vereha, co-fondator Code for Romania.

Alex Glod, storyteller și speaker TEDx, afirmă că tindem să integrăm fără să ne dăm seama noțiunea că, odată ce ai succes, nu îți mai permiți să eșuezi. “Toate poveștile de succes din antreprenoriat vorbesc despre eșec, dar doar la începutul poveștii și nu se vorbește despre tangoul constant dintre eșec și succes de-a lungul întregii cariere” adaugă Alex Glod.

O poveste despre provocări profesionale ne va fi împărtășită și de Andrei Lasc, director de creație la Cu Substrat: “Pentru mine eșecul ține de ce mi-am imaginat vs. cum s-a întâmplat. Fiind un om cu imaginație bogată, mi-a luat ceva timp să accept că nu-i musai să se

întâmple totul exact cum mi-am imaginat, că uneori poate tocmai diferențele alea au farmec. Cu cât trece timpul îmi dau seama că de cele mai multe ori percep ceva ca fiind un eșec doar dacă cei din jur îl văd așa. Altfel, e o explorare, un experiment care a ieșit altfel decât m-am așteptat și din care am mai învățat ceva.”

 Alin Gherman, CEO Nobel Ltdîși amintește de primele eșecuri din copilărie: “Bravo, 10 !” sau “Stai jos, 4!”? La “10” mi-a plăcut. Am fost și la “4”, iar pe astea parca mi le amintesc mai clar; nu mi-a plăcut așa mult. Noroc că până la urmă am trecut clasa. Școala ne

condiționează așteptările la “Bravo, 10”. Însă viața este plină de surprize și, când credem că am descifrat ecuația și vom fi de 10, apare neprevăzutul și ne trimite la corigență. În fața fricii de examen ai două alternative: te închizi în status quo și rămâi unde ești sau reușești să-ți schimbi percepția asupra lui „Stai jos, 4”. Și astfel vei avansa, personal, profesional și te vei pregăti pentru următoarea provocare.”

 “Eșecul este inevitabil pe orice plan, iar pe pielea ei Ioana a învățat să nu îl ia atât de în

serios, ci să încerce să își învețe lecția, să experimenteze și să mearga mai departe.” explică Ioana Vieru, marketer.

 Cu un background în comunicare și User Experience Design, Olivia Vereha își dedică

timpul, din 2016, coordonării programelor Code for Romania, organizație civică de

tehnologie care aduce la viață soluții digitale pentru problemele sociale, inspirată de mișcarea Code for America. Pasionată de tehnologie și de modul în care digitalul poate modela și îmbunătăți viața oamenilor, Olivia are ca obiectiv înțelegerea în profunzime a comportamentelor umane în interacțiunea cu mediul online.

De mai bine de opt ani, Alex Glod lucrează cu lideri, marketeri și profesioniști din sectorul corporate și ONG pentru a-i ajuta să își spună poveștile cu impact, să se conecteze cu

audiențele lor și să le ofere o experiență memorabilă. Este expert în Storytelling aplicat în Public Speaking, Marketing, Antreprenoriat și Leadership, în metode participative precum World Cafe, Open Space și Appreciative Inquiry. A fost de trei ori TEDx speaker la TEDx University of Piraeus 2015, la TEDx Bacău 2015 și la TEDxCaleaDomnească 2018 și are peste 33.000 de studenți online pe Udemy.

Andrei Lasc creează lumi din cuvinte și pixeli. Poate îl știi de la Cu substrat, Poevie sau poate ai zâmbit la o campanie de-a lui creată pentru Bookster, Frufru sau Universum. În prezent, colaborează și cu Teach for Romania, JDE, Alten, Greenpeace, Silva, Uber și EY. În funcție de brief, livrează de la DTP la campanii complexe, jonglând cu texte scurte, dar inteligente și cu desene grafice minimaliste. Lucrează atât cu ONG-uri, cât și cu clienți corporativi, iar unele dintre campaniile sale au fost bilingve (RO & ENG).

Cu o experiență de peste 20 de ani în business și peste 15 ani de management, Alin

Gherman creează strategia companiei Nobel Technologies și trasează direcțiile de dezvoltare încă din anul 2015. Traseul profesional și experiența de structurare și creștere strategică în domeniul corporate i-au creat lui Alin o reputație de lider în industrie.

 Vizual FUN X

Ioana Vieru conduce în prezent activitățile de Brand & Marketing pentru Visa în România. Pasiunea pentru industria de Marcomm s-a consolidat încă din studenție în cadrul IAA Young Professionals, asociație în care a ajuns să dețină funcția de Board Member și Director de Marketing. Ambiția ei este să se dezvolte constant, să inspire și să fie inspirată de către oameni și idei, astfel încât să adauge valoare și autenticitate în tot ceea ce e implicată.

 Fuckup Nights Bucharest, parte a seriei de evenimente care au loc la nivel global, se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber profesioniștilor și studenților. Această mișcare globală care ia amploare cu rapiditate promovează, prin puterea exemplului, concluziile constructive trase în urma nereușitelor profesionale.

Evenimentele au loc în 321 de orașe din 90 de țări din întreaga lume. La fiecare ediție sunt invitați vorbitori din diferite zone de interes precum business, cultură, divertisment, sport care își spun pe scurt poveștile din carieră într-o manieră informală.

Edițiile anterioare Fuckup Nights Bucharest sunt surprinse aici: Vol IVol IIVol III & Vol VI.

Parteneri ai evenimentului sunt: FAN CourierGuerrilla RadioCompliceFonduri StructuraleBizilveLearning NetworkPsychologiesKooperativa Fru FruIQAdsSMARK Sandler Training, Think Events, Holograma 3D si Zepelin Production.

Detalii despre eveniment – pe pagina dedicată acestuia: https://fuckupnights.com/bucharest/, dar și pe Facebook: https://www.facebook.com/FUNightsBucharest/

Despre DiFine PR

DiFine PR este o agenție de comunicare full services care combină experiența solidă a echipei, de peste 20 de ani, atât la nivel național, cât și internațional, cu satisfacția de a crea povești de succes. Pe lângă serviciile complete de PR, comunicare și consultanță în afaceri, agenția organizează, de asemenea, evenimente de tehnologie și de afaceri (ex. NASA Space Apps Challenge, TechFest), precum și conferințe, conceptul cel mai recent adăugat pe listă fiind seria de evenimente informale Fuckup Nights Bucharest. Portofoliul actual al clienților agenției include compania de consultanță în afaceri McKinsey & Company, Fondul de Investiții GapMinder VC, Black Sea Fund, Growceanu,  acceleratorul de startup-uri Techcelerator, Bitcoin România, platforma Undelucrăm.ro, ClujHub, casa de avocatură bpv Grigorescu Ștefănică, businessul de educație “Școala Informală de IT” și mai multe startup-uri de tehnologie.

IKEA a donat 15 camioane de echipamente de protecție medicală către spitale, ONG-uri și instituții de asistență socială din România

Grupul Inter IKEA a realizat o donație de 425.000 de halate și alte echipamente de protecție medicală, transportate cu ajutorul a cincisprezece camioane către 124 de organizații locale, prin intermediul platformei Fă Bine!.

De asemenea, în ultimele șapte luni, peste 130 de spitale, școli, centre pentru vârstnici, ONG-uri și instituții de asistență socială, care au grijă de peste 50.000 de persoane vulnerabile din întreaga țară, au beneficiat de peste două milioane de măști, șepci, huse și halate, donate de către companie.

În plus, și alte companii private precum Fan Courier și EVW Logistics s-au alăturat acestui demers și au oferit resurse și suport pentru transport, în timp ce Favorit Business și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Sector 4 au ajutat la depozitarea donațiilor.

„Împreună cu furnizorii și partenerii noștri de afaceri, ne-am unit forțele pentru a sprijini acolo unde este nevoie cu echipamente medicale și de protecție, pentru limitarea răspândirii COVID-19. IKEA își propune să îmbunătățească viața a milioane de oameni din întreaga lume, asumându-și în acest sens angajamentul de a fi alături de cât mai mulți oameni, în societățile în care activează. Ne bucurăm că prin această donație putem contribui la ajutarea comunităților vulnerabile din România.”, declară Jarek Kowalski, Managing Director, IKEA Purchasing Services Romania.

Administrarea donației și coordonarea distribuției acesteia către beneficiari a fost realizată prin intermediul platformei Fă Bine!.

„Pentru Fă Bine!, coordonarea acestei acțiuni a reprezentat o mare responsabilitate. Sunt foarte mulțumită de felul în care am reușit să gestionăm întregul proiect, de la oameni, situații neprevăzute, până la nevoi diverse. După tot ce s-a întâmplat în aceste luni, am o mare recunoștință pentru toți cei cu care am colaborat – persoane responsabile din diferite departamente IKEA, organizații beneficiare, companii de transport, voluntari, comisari vamali, prieteni care au răspuns solicitărilor noastre de ajutor. Putem spune că, într-adevăr, România este un loc în care împreună putem construi o lume mai bună.a completat Maria Duduman, fondatoarea platformei Fă Bine!.

De la începutul crizei sanitare, IKEA a realizat diverse donații în România, pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili sau grav afectați de pandemia de coronavirus.

PC Garage începe prima rundă de Black Friday

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România, începe astăzi prima rundă de reduceri din cadrul marelui eveniment Black Friday. În cadrul acesteia magazinul oferă reduceri substanțiale la sute de produse din categoriile Gaming, Componente, Laptop-uri, Periferice, Software sau Casă și Îngrijire.

Astfel, PC Garage prin acest Black Friday Devreme doreşte să vă ofere mai mult timp la dispoziție pentru a alege ceea ce va interesează, oferta fiind una generoasă cu o varietate de produse și modele de la cele mai cunoscute brand-uri.

Pentru pasionaţii de hardware oferta este una variată, ce include şi modele precum:

Pentru cei ce caută un sistem asamblat şi testat de profesionişti, PC Garage a inclus în ofertă unul dintre cele mai populare sisteme de gaming. Raptor5 AMD este un sistem de gaming performant, testat în cele mai populare 14 jocuri. Acesta conține un procesor AMD Ryzen 5 2600, 16GB memorie RAM, SSD de 960GB și placă video GTX 1660 SUPER de 6GB GDDR6. În această primă ediție de Black Friday îl găsiți disponibil la prețul de 3.299,99 RON.

Periferice pentru entuziaști

Importante și de mare ajutor în sesiunile de gaming, perifericele de calitate pot contribui la victoriile din meciurile competitive. De aceea, PC Garage oferă mouse-ul Logitech G102 echipat cu tehnologia Lightsync, senzor performant de 8000DPI și 6 butoane programabile, la prețul de 99,99 RON.

Căștile ASUS TUF Gaming H3 Gun Metal cu sunet surround 7.1 și difuzoare de 50mm sunt companionul perfect atât în gaming, cât și în afara acestei activități. Echipate cu un sunet surround 7.1, acestea pot oferi un avantaj major în luptele importante, dar și un sunet de senzaţie în timpul vizionării unui film cu multe efecte audio. Sunt disponibile acum la preţul de 159.99 RON.

Tastatura mecanică Redradon Surara oferă o precizie foarte bună în timpul sesiunilor de gaming, dar și o iluminare RGB. Prin echiparea sa cu switch-uri Outemu Red, Redragon Surara reuşeşte să ofere un echilibru excelent la un preț de 159,99 RON.

Arozzi Verona Pro V2 Carbon – 899.99 RON

Scaunul reprezintă cel mai important accesoriu din timpul sesiunilor de gaming sau de productivitate, fiind responsabil în mod direct de confortul și sănătatea noastră. Arozzi Verona Pro V2 Carbon dispune de două pernițe și spătar reglabil, iar greutatea maximă admisă este de până la 130kg.

Monitor LG Gaming 32GK850F-B – 2.179.99 RON

Un ecran de calitate poate mări nivelul de productivitate, iar pentru gameri poate reprezenta un real succes. Cu cât este mai rapid, cu atât șansele de câștig cresc. LG Gaming 32KG950F-B oferă o diagonală generoasă de 31.5 inch, rezoluție 2K, timp de răspuns de 5ms și o rată de refresh de 144Hz.

AOC Gaming 24G2U/BK – 769.99 RON.

Pentru gamerii care sunt la început de drum monitorul AOC Gaming 24G2U/BK este alegerea perfectă. Cu panou IPS de 23.8 inch, rezoluție Full HD, 1ms timp de răspuns și 144Hz si FreeSync, acest model oferă șansa tinerelor speranțe să performeze fără să producă o gaură mare în portofel.

Mobilitate

Pentru cei cu o activitate mobile, oferta include si o serie de laptop-uri şi smartphone-uri cu performanţe de top. Printre acestea, menţionăm ultrabook-ul ASUS 14” ZenBook(3.998,99 RON) ce vine echipat cu procesor AMD Ryzen, SSD de 512GB şi sistem de operare Windows 10 Pro.

Din categoria smartphone, o reducere importantă primeşte terminalul Xiaomi Redmi Note 8T, disponibil la preţul de 569,99 RON.

Școala online

Școala s-a mutat acasă, iar multe job-uri și-au mutat birourile în sufragerie, drept urmare lucrul în online a crescut. Pentru acest segment de utilizatori şi nu numai, PC Garage aduce în ofertă un sistem de office complet echipat – Office Start C3 powered by ASUS. Acesta este alimentat de procesor Intel i3-9100F, memorie RAM 16GB, stocare pe SSD de 480GB și placă video GMA UHD 630, totul la doar  1.493,99 RON.

Tot aici, pentru cei ce caută şi periferice, căștile LifeChat LX-3000 și mouse-ul Microsoft 1850 pot fi achiziționate împreună la preţul de 163 RON.

Securitate și internet

Atunci când alegem un calculator nou trebuie să-l protejăm de viruși sau de atacurile din mediul online, de accea oferta PCGrage include şi o licenţă Antivirusul Karspersky, 1 an, 1 utilizator – disponibilă la prețul de 59.99 RON. Tot la capitolul internet şi reţea, oferta aduce şi router-ul ASUS RT-AC68U , disponibil la preţul de 548.99 RON.

Casă și Grădină

Totodată pe pagina de Facebook PC Garage, pe Instagram și pe canalul de Youtube, veți găsi alte câteva exemple de sisteme asamblate și testate, tutoriale How-To și video review-uri ale produselor, ce vă vor ajuta în alegerile dumneavoastră. Lista completă de produse din cadrul campaniei Black Friday o găsiți accesând urmatorul link: https://www.pcgarage.ro/black-friday-devreme-2020/

Televizoarele TCL revoluționează experiența de vizionare de acasă

Vezi filmele, meciurile și emisiunile preferate la televizoarele QLED C81 și C71 de la TCL

 

 

2020 ne-a adus și mai mult în era stilului de viață inteligent. Într-un an în care ”acasă” a cuprins mai mult decât ne-am fi așteptat vreodată din lumea întreagă, am acceptat reglementările pentru a ne ține protejați, am îmbrățișat provocările și am găsit soluții pentru stare de bine, conectare cu cei dragi și experiențe memorabile … din sufragerie. TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum la nivel mondial și printre principalii jucători din industria TV pe plan global, ne oferă instrumentele de entertainment care să ne țină în pas cu vremurile și care să ne asigure experiențe captivante, de calitate, care să ne aducă aminte să vedem partea plină a paharului.Seria TCL QLED TV C71, seria TCL QLED TV C81 (de la stânga la dreapta)

 

Pentru cele mai tari filme, pentru emisiunile preferate ori competițiile sportive mult-așteptate, televizoarele inteligente de la TCL sunt alegerea perfectă; avem parte de o vizionare la superlativ, direct de pe canapeaua de acasă.

 

Seriile de QLED C81 și C71 de la TCL asigură entertainment de top, cu o experiență de vizionare similară celei de cinema, având la bază cea mai avansată tehnologie în domeniu. Lansate în mai 2020, sunt disponibile pe eMAG la un preț special, redus cu 22% și cu posibilitatea de achiziție în rate.

 

Iată cele mai importante motive pentru care să alegi un televizor din seria QLED C81 ori seria C71 pentru a te bucura de-acasă de relaxarea, emoția, suspansul și de inspirația oferite de un divertisment de calitate.

Reproducere fără egal a culorilor – calitatea imaginii asemănătoare cu realitatea

Seriile QLED C81 și C71 de la TCL dispun de cea mai înaltă tehnologie de redare a imaginii Quantum Dot, oferindu-ne un miliard de culori și nuanțe diferite care transformă vizionarea într-o experiență la cinema.

De asemenea, televizoare TCL lansate în 2020 sunt echipate cu tehnologiile  4K HDR PREMIUM, HDR 10+ și Dolby Vision HDR, care oferă luminozitate uimitoare, rezoluție excepțională, culori vii a căror reproducere o depășește pe cea a altor modele LED sau OLED, contrast extraordinar, detalii excepționale de umbră, scene perfect încadrate și imagini de o claritate înaltă. Astfel, putem experimenta imagini bogate, realiste, indiferent dacă vizionarea are loc în întuneric sau în bătaia razelor de soare.

100HZ Motion Clarity oferă și mai multă claritate și luminozitate pe modelele de 65 și 75 de inch, afișând imagini la 100 de cadre pe secundă, o viteză de două ori mai rapidă decât cea întâlnită la modelele tradiționale de 50Hz, rezultând imagini super clare.

În plus, algoritmul de estimare și compensare a mișcării pe care îl are modelul de 55 de inch stabilizează acțiunea pe ecran, prezentând imagini de o acuratețe superioară, fascinantă.

Descoperă în acest video ce înseamnă reproducere fără egal a culorilor pe televizoarele QLED C71 și pe cele din seria C81.

Sisteme de sunet ultra-performante – experiență de sunet tridimensională

Tehnologia Dolby Atmos permite o experiență audio tridimensională pentru ambele serii, redând un sunet ambiental impresionant, datorită profunzimii și preciziei audio excelente și oferind astfel experiență de cinema în propria casă.

Seria C81 este echipată cu un sistem de sunet de ultimă oră, ONKYO 2.1, cu difuzoare pentru față și subwoofer dedicat în spatele televizorului, optimizând experiența de ascultare și oferind un sunet captivant specific cinematografului.

Funcții ce revoluționează conceptul de smart TV

Seriile de televizoare C81 și C71 au funcții inteligente alimentate de TCL AI-IN, ecosistemul de inteligență artificială al TCL care folosește învățarea profundă pentru a optimiza în mod inteligent sistemele audio și video și pentru a oferi o experiență de vizionare cu adevărat personalizată, revoluționând astfel potențialul televizorului.

Aceste serii vin cu sistemul Android 9.0 încorporat, Google Home și Google Assistant ca parte a pachetului. Consumatorii pot utiliza controlul vocal pentru peste un milion de acțiuni și pot controla conținutul și funcțiile TV, precum și dispozitivele inteligente compatibile, fără a pierde ritmul.

De asemenea, compatibili cu Alexa, ambii asistenți învață tot mai multe în funcție de frecvența de utilizare, iar controalele vocale hands-free oferă consumatorilor confort și flexibilitate sporite, permițându-le să facă mai multe acțiuni fără a pierde niciun moment al emisiunii sau al filmului de pe ecran.

Transmiterea conținutului nu a fost niciodată mai ușoară, datorită gamei largi de aplicații Android TV, precum Netflix, Amazon Prime Video și YouTube.

Funcțiile inovatoare, comutarea ușoară între sarcini, conturile cu mai mulți utilizatori sau setările laterale le permit tuturor membrilor familiei să se bucure de conținutul preferat. Mai mult, compatibilitatea T-Cast și Chromecast permit streamingul via telefoane smart și computere, indiferent dacă este vorba de Mac sau Windows, iPhone sau telefoane Android.

Funcții inteligente suplimentare

Concepute cu gândul la gameri, seriile QLED C81 și C71 au timp de întârziere scăzut de 10ms, alături de imagini de înaltă calitate pentru performanță receptivă și calitate superioară a imaginii. De asemenea, pasionații de jocuri vor aprecia includerea a 3 prize HDMI, alături de 2 porturi USB 2.0, ce oferă maximizarea conectivității pentru console și controlere.

De asemenea, un televizor inteligent nu este complet fără telecomandă inteligentă. Aceste televizoare TCL sunt dotate cu telecomenzi bazate pe control vocal avansat, precum și butoane rapide pentru a accesa aplicațiile cheie. Seria C81 are, de asemenea, o telecomandă pentru Google Assistant.

Design slim atemporal

Designul elegant al ambelor serii oferă un mare avantaj, fiind perfect adaptabil oricărei locuințe, oferind o experiență vie și personalizată de cinema, în propria casă.

Modelele seriei C81 sunt dotate cu un suport inovativ cu trei picioare, care le conferă un efect plutitor, iar cele ale seriei C71 vin cu un suport elegant, reglabil.

Ambele serii sunt compatibile cu VESA, pentru o flexibilitate maximă. Modelele au un exterior ultra-subțire, confecționat din metal premium, ce asigură durabilitate și conferă eleganță. Designul atemporal modern al modelelor C71 și C81 transformă cu adevărat spațiul de locuit, aducând o notă de rafinament.

Principalele caracteristici și funcții-cheie

 

Seria TCL C81

 

TCL C71 Series
●        Tehnologia de afișare Quantum Dot

●        Dolby Vision și Dolby Atmos

●        HDR 10+

●        Motion Clarity-100Hz Native Display (pentru modelele de 75 și 65 inch)

●        Sistem audio Onkyo

●        TCL AI-IN

●        Control Vocal Hands-free

●        Cel mai recent sistem de operare Android

●        Full-Screen Design

●        Tehnologia de afișare Quantum Dot

●        Dolby Vision și Dolby Atmos

●        HDR 10+

●        TCL AI-IN

●        Control Vocal Hands-free

●        Cel mai recent sistem de operare Android

●        Full-Screen Design

*Google Assistant nu este disponibil în anumite limbi și țări. Necesită o conexiune la Internet/date mobile și poate genera costuri. Disponibilitatea și performanța anumitor funcții și servicii depind de dispozitive și rețele și pot să nu fie disponibile în toate zonele.

 

** Compatibilitatea Alexa permite utilizarea cu dispozitive Amazon Alexa, inclusiv Amazon Echo, Echo Dot, Echo Show, Echo Spot și Echo Plus (achiziționate separat).

 

 

Ultima etapă a campaniei Festival of Apps, disponibilă în HUAWEI AppGallery, în intervalul 15-18 octombrie

Ediția de toamnă a campaniei Festival of Apps continuă în HUAWEI AppGallery cu ultima etapă de concurs, disponibilă în perioada 15-18 octombrie, și îi așteaptă pe utilizatori să se înscrie pentru a intra în posesia premiilor atractive.

 

Printre premiile de care pot beneficia aceștia se numără atât premiile fizice (dispozitive HUAWEI P40 Pro, HUAWEI FreeBuds 3i și HUAWEI Band 4), cât și premii digitale oferite de partenerii Huawei (Jerry’s Pizza, Bolt, Tidal și Tinder).

Fiecare participant are până la cinci șanse de câștig și în această ultimă etapă de concurs, iar aplicațiile care oferă șanse de câștig pot fi regăsite în lista următoare: mobilPay, CyberGhost VPN – Fast & Secure WiFi protection, Learn 33 Languages Free -, Mondly, Cel.ro, Digi Online, CamScanner, World of Tanks, E.ON Myline, Jerry’s Pizza, Tinder, Bolt, TIDAL, Doctorul Meu – Femyo, George Romania, Cinemagia, program TV, cinema, Card Sodexo Romania, MyEnel, NeoBT(Beta), Știri din România, Lajumate.ro.

Pentru mai multe informații despre campanie, accesați: https://bit.ly/2H0v1U5.


Huawei Festival of Apps

MINIMAL MEETS MAXIMAL – NOUL MOTOROLA RAZR 5G ESTE DISPONIBIL PENTRU PRECOMANDĂ ÎN ROMÂNIA

La doar o săptămână de la lansarea globală, noul simbol fashion, motorola razr 5G, este disponibil la precomandă în România, în magazinele partenerilor Altex, Orange și Vodafone, dar și online, împreună cu un smartwatch Moto 360, generartia a 3-a. Noul telefon pliabil de la Motorola integrează o experiență software îmbunătățită, într-un design iconic și avangardist. Smartphone-ul deține conectivitate 5G, cea mai avansată cameră de selfie1 și un ecran Quick View care permite accesarea aplicațiilor, mesajelor sau apelurilor, cu telefonul pliat.

Ecranul dublu și complet unic al lui razr 5G oferă o experiență complexă și utilă care eficientizează timpul petrecut pe dispozitiv. Afișajul Quick View dispune de instrumente, informații și acțiuni într-un mod simplu și intuitiv, precum navigarea actualizată prin gesturi, dictare-text, smart replay, navigarea Turn-by-Turn de la Google Maps, tehnologia NFC sau altele.

Motorola a oferit fiecărui utilizator posibilitatea de a-și personaliza experiența de afișare Quick View cu temele și aplicațiile preferate. razr 5G are o preselecție de opt astfel de aplicații care funcționează pe ecranul Quick View: cameră, mesaje, calculator, Keep, Google News, Google Home și YouTube. În plus, Motorola oferă posibilitatea rulării tuturor aplicațiilor pe ecranul Quic k View, astfel încât selecția lor să fie ușor de personalizat.

Design-ul lui razr 5G dezvăluie simplitate la exterior, în timp ce interiorul dispune de precizie și ingeniozitate. Marginea de jos îngustă, senzorul de amprentă montat în spate și balamaua actualizată oferă modificări estetice și funcționale bazate pe feedback-ul direct al consumatorilor pentru o experiență de utilizare simplă, cu o singură mână. Totodată, sticla 3D lucioasă cu aluminiu seria 7000 oferă un aspect distins.

Prin deschiderea lui razr 5G se activează ecranul Flex View de 6.2 inch cu raport de aspect 21:9 CinemaVision.

Balamaua protejează afișajul intern și păstrează razr 5G ultra-compact. Ținând cont de faptul că un utilizator deschide telefonul, în medie, de aproximativ 40 de ori pe zi, iar un utilizator care folosește telefonul intens îl deschide de 100 de ori pe zi, testele pentru garantarea longevității și fiabilității realizate în fabrică, au demonstrat că razr 5G rezistă până la 200.000 de deschideri.

Motorola razr 5G încorporează mai multe tehnologii de vârf într-un design elegant.4 Aspectul actualizat al marginii de jos reduce dimensiunea dispozitivului, permițând în același timp performanța 5G pentru că adăpostește două dintre cele patru antene 5G, toate acestea fiind alimentate de un procesor robust Qualcomm® Snapdragon ™ 765G. În același timp, dispozitivul este dotat cu o memorie RAM de 8 GB și un spațiu de stocare de 256 GB.

Sistemul de camere capturează fotografii clare și vibrante cu o cameră de 48 MP6, iartehnologia Quad Pixel oferă de 4X mai multă sensibilitate la lumină. Stabilizarea optică a imaginii compensează imaginile și videoclipurile neclare, iartehnologia cu auto-focus laser ajută camera să focalizeze rapid subiectul. În momentul în care telefonul este închis, sistemul de camere de 48 MP6 devine cea mai avansată cameră selfie de pe piață. Pentru o experiență mai atractivă, ecranul complet, Flex View Display și camera internă de 20 MP sunt la îndemână pentru apelurile video. Motorola a creat noul razr 5G pentru a împinge limitele din industria smartphone-urilor spre noi moduri creative și captivante.

Motorola razr 5G poate fi precomandat începând de astăzi din magazinele partenerilor Altex, Orange și Vodafone, împreună cu un smartwatch Moto 360, în variante de abonament atractive sau la prețul recomandat de 6999 lei. Dispozitivul urmează să fie pe rafturi începând cu 1 octombrie. Pentru mai multe informații despre produs și întrega listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/, pagina de Facebook, Instagram și YouTube.

Declinare responsabilități

1 Pe baza următoarei combinații de caracteristici unice care nu se găsește în alte telefoane: dimensiunea senzorului (1/2,25”),

dimensiune mare Quad Pixel (1,6um), diafragmă largă (f/1,7), rezoluție înaltă a senzorului (48MP Quad Pixel), stabilizare optică a

imaginii și senzorul time of flight (TOF).

2 Motorola razr este proiectat să reziste până la 200.000 de plieri. Testare efectuată într-un mediu controlat, utilizând protocoale

de testare accelerată a duratei de viață; mulți factori, nu toți incluși într-un astfel de protocol de testare, afectează durabilitatea

unui telefon; susținută de garanția limitată, standard Motorola.

3 Designul hidrofug creează o barieră care ajută la protejarea împotriva expunerii moderate la apă, cum ar fi scurgerile

accidentale, stropirea sau ploaia slabă. Nu sunt proiectate pentru a fi scufundate în apă sau expuse la apă sub presiune sau alte

lichide; se poate deteriora în timp. Nu este impermeabil.

4 Este necesar un plan de servicii 5G și acoperirea rețelei 5G; disponibil numai în anumite zone; dispozitivul nu este compatibil cu

toate rețelele 5G; acoperirea/compatibilitatea poate fi extinsă în alte zone în viitor. Contactați furnizorul de servicii pentru detalii.

5 Toate revendicările privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu, testat pe un profil

de utilizare mixtă (care include atât timpul de utilizare, cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală

a bateriei va varia și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și dispozitivului, temperatura, starea

bateriei și tiparele de utilizare.

6 Senzorul de 48 MP combină 4 pixeli într-unul singur mai mare pentru o rezoluție foto de 12 MP.

Motorola razr 5G este numit “motorola razr” în America de Nord.

MOTOROLA, Logo M stilizat, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC.

Google și Android sunt mărci comerciale ale Google LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc.

și / sau al filialelor sale. Qualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale ale Qualcomm Incorporated, înregistrate în Statele Unite

și în alte țări. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea proprietarilor respectivi. © 2020 Motorola Mobility LLC. Toate

drepturile rezervate.

YouTube Music este o marcă înregistrată a Google LLC. Spotify este o marcă înregistrată a Spotify AB.

Provocare pentru pilotii profesionisti de curse

Cine visa să devină pilot de curse are acum o mare șansă, cât stă acasă!

In premiera, Federatia Romana de Automobilism Sportiv organizeaza Campionatul Național Digital pe Circuit. Gamerii si pasionatii de jocuri pe calculator se iau la intrecere pe acelasi traseu cu campionii automobilismului sportiv. Printre participanți, este și echipa #KERT (Kaufland e-Rally Team) care, in ultimii 2 ani, a adus in automobilismul sportiv prima masina electrica de curse din Romania, condusa de pilotul Sorin Ghișoi.

 Desi a participat in 2019 la 12 etape de competitii de viteza in coasta si super rally, a reusit performanta de a termina cu bine fiecare cursa, fara niciun abandon. Ba, mai mult, de fiecare data s-a situat, in prima jumatate a clasamentului general, plecand acasa cu cate un trofeu de castigator, ca unic concurent la Clasa Electrica.

 Aici un review al anului trecut:

https://www.facebook.com/htagpr/posts/3101626439917111

 În această seară, de la ora 23, putem vedea competitia live, pe site-ul Federației Romane de Automobilism Sportiv (fras.ro), unde doritorii se pot înscrie pentru etapa a patra.

Păstrează amintirea fiecărui moment cu noul moto e6s

moto

E momentul să faci cunoștință cu cel mai nou produs din familia moto e, moto e6s – un nou dispozitiv Motorola care îți oferă un sistem dual de camere foto de top și performanță ultra receptivă la un preț accesibil.

moto e6s face fotografii uimitoare, de calitate superioară, datorită noului sistem dual de camere foto. Camera de 13 MP cu focalizare ultra rapidă face fotografii creative împreună cu senzorul de profunzime pentru un fundal blurat și portrete superbe. Conținutul surprins se vede pe un display-ul Max Vision de 6.1”. În plus, te poți bucura de perspectiva wide-view, cu ajutorul căreia filmele, programele și jocurile preferate vor prinde viață într-un mod unic până acum – potrivindu-se perfect în mâinile tale.

Acum e și mai simplu să accesezi rapid și ușor dispozitivul cu un cititor de amprentă localizat convenabil și discret la spatele telefonului. Odată ce te-ai conectat, uită de lag datorită procesorului octa-core ultra receptiv de 2.0GHz.  moto e6s răspunde la fiecare atingere, apăsare și glisare, astfel încât să poți accesa imediat ceea ce te interesează. Cu 32 GB de stocare incorporată, ai suficient spațiu pentru fotografii, muzică și filme și poți oricând adăuga până la 256 GB utilizând slotul pentru cardul microSD1.

moto e6s  vine cu un design rezistent la apă2, care protejează telefonul atât la interior, cât și la exterior.

Disponibilitate și preț

moto e6s va fi disponibil în următoarele săptămâni în țări selectate din America de Sud, Europa și Asia. Pentru informații  și specificații complete, vizitați site-ul nostru web.

Declinarea responsabilității

1Suportă un card microSD de până la 256GB, cardurile microSD se vând separat. Conținutul cu restricții DRM este posibil să nu poată fi transferat pe card.

2Design-ul avansat rezistent la apă crează o barieră care protejează împotriva expunerii moderate la apă, cum ar fi scurgeri accidentale, picături de apă sau ploaie ușoară. Nu este conceput pentru a fi scufundat în apă, sau expus la apă sub presiune sau alte lichide; Nu este impermeabil.

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații de produs pot depinde de rețea și stau sub rezerva unor termeni, condiții și taxe suplimentare. MOTOROLA, Logo-ul stilizat M, MOTO și familia MOTO de mărci sunt mărci înregistrate ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau subsidiarelor acesteia. Qualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale ale Qualcomm Incorporated, înregistrate în Statele Unite și alte țări. Android este marcă înregistrată a Google LLC. ©2019 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.