Sondaj CURS, la cererea CSALB: Refinanțarea, trecerea la IRCC și la dobânda fixă sunt principalele moduri prin care românii și-au diminuat ratele la credite

6 septembrie, București. Doar 21% dintre consumatorii români de produse și servicii financiare spun că au avut în 2022 și 2023 probleme în relație cu băncile și IFN-urile, potrivit unui sondaj CURS la nivel național, realizat în luna iulie, la cererea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Cu toate acestea, creșterea costului vieții (în special din cauza utilităților și a scumpirii alimentelor) i-a afectat pe majoritatea consumatorilor români, iar mai mult de jumătate dintre ei au găsit ca rezolvare reducerea cheltuielilor. Aproape o treime dintre cei chestionați indică economisirea drept soluție la rezolvarea problemelor financiare.

În perioada 12-25 iulie 2023, Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a realizat o cercetare cantitativă, la cererea CSALB, pe un eșantion de 1.067 de respondenți care sunt decidenți sau co-decidenți în ceea ce privește relația cu banca în gospodăria lor. Metodologia utilizată se bazează pe un univers de eșantionare format din gospodării în care cel puțin un membru al familiei a avut o relație cu o bancă în ultimele 24 de luni. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Culegerea datelor s-a realizat  prin interviu față-în-față, la domiciliul respondenților. Validarea eșantionului s-a realizat pe baza ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Datele colectate nu au fost ponderate.

Cauza problemelor financiare și soluțiile pentru rezolvarea lor

Două treimi dintre respondenți (70%) indică utilitățile ca principala sursă a problemelor financiare, iar 54% sunt de părere că prețurile la alimente și medicamente reprezintă principala sursă a problemelor cu care se confruntă. Ratele la credite sunt indicate de 51% dintre respondenți, iar 40% au indicat costurile cu combustibilul și transportul drept sursa care le afectează cel mai mult cheltuielile. 15% din cei chestionați spun că nu au probleme financiare.

În ceea ce privește modul în care respondenții încearcă să gestioneze sau să rezolve problemele financiare generale (nu doar cele cu banca), datele relevă că 55% dintre ei au redus cheltuielile asociate consumului de alimente, utilități și vacanțe, în timp ce 29% economisesc și își fac un fond de rezervă sau de urgență. De asemenea, 26% dintre respondenți spun că și-au luat un job în plus pentru a face față problemelor financiare, iar pentru 20% informarea și auto-educația reprezintă una dintre soluțiile folosite pentru rezolvarea problemelor financiare.

Unde apar problemele cu băncile și care sunt rezolvările găsite de consumatori

În perioada 2022-2023, majoritatea respondenților (76%) spun că nu au avut probleme în relație cu creditorii. 13% dintre români spun că au avut probleme în trecut cu băncile, dar acum nu mai au, iar 6% se confruntă cu probleme și în prezent. În perioada 2022-2023, 3% dintre consumatori au avut sau au probleme cu IFN-urile.

În raport cu băncile/IFN-urile creditul de consum sau creditul de nevoi personale reprezintă principala sursă de probleme pentru 54,3% dintre respondenți, în timp ce creditul ipotecar sau imobiliar (cu garanție imobiliară) reprezintă principala sursă de probleme pentru 24,1% dintre ei.

În ceea ce privește modul în care respondenții (care au avut probleme în relația cu banca sau IFN-ul în perioada 2022-2023) și-au rezolvat aceste probleme, 33% au reușit să refinanțeze, să restructureze sau să reeșaloneze creditul, 17% au trecut de la ROBOR la IRCC, în timp ce 16% au trecut de la dobândă variabilă la dobândă fixă. O pondere importantă (13%) o reprezintă cei care au încercat/reușit să negocieze cu banca/IFN-ul în cadrul CSALB atunci când au întâmpinat o problemă în relație cu instituția de credit.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „Sondarea opiniei publice este unul dintre cele mai importante  instrumente pe care îl putem folosi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor de servicii financiare. Analiza oferită de CURS, o instituție prestigioasă în sondarea opiniei publice, reflectă modul în care românii au reacționat la problemele financiare cu care s-au confruntat în ultimii doi ani. Din fericire, trei sferturi dintre consumatori nu au avut nicio problemă cu băncile sau IFN-urile în ultimii doi ani, deși ratele la credit sunt pe locul trei, după scumpirea utilităților și a alimentelor, în ceea ce privește sursa problemelor financiare cu care se confruntă românii. Acest lucru arată că, în fața dificultăților generate de creșterea costului vieții, consumatorii s-au grăbit să caute soluții, nu țapi ispășitori. Fie că și-au refinanțat creditele, au modificat anumiți parametri contractuali, trecând de la dobânda variabilă la cea fixă ori de la indicele ROBOR la IRCC, consumatorii de produse și servicii financiare s-au implicat activ în reducerea ratelor la credite. Ne bucură faptul că soluția negocierii cu banca sau IFN-ul, prin intermediul CSALB, este pe lista celor mai importante opțiuni pe care le-au avut consumatorii în depășirea acestei perioade dificile.

În acest an, până la începutul lunii septembrie, peste 2.000 de consumatori au solicitat prin intermediul CSALB o negociere cu banca sau IFN-ul pentru rezolvarea problemelor din contractele aflate în derulare. Până în acest moment băncile au acceptat să intre în peste 520 de negocieri, iar IFN-urile doar în patru. În afară de aceste negocieri, în aproape 400 de cazuri mai simple din punctul de vedere al problemelor reclamate, părțile s-au înțeles direct, după sesizarea CSALB. Majoritatea acestor înțelegeri directe (aproximativ 260 de cazuri) sunt preferate de IFN-uri“.

Cei peste 80.000 de clienți iCredit își pot plăti de acum ratele rapid și simplu prin PayPoint

PayPoint România anunță încheierea unui nou acord de colaborare cu Easy Asset Management, companie ce activează sub brandul iCredit, prin care le oferă clienților o nouă metodă simplă și la îndemână pentru plata ratelor lunare.

Astfel, cei peste 80.000 de clienți iCredit pot achita de acum ratele pentru creditele de nevoi personale la oricare dintre cele aproximativ 20.000 de terminale PayPoint din toată țara, în magazine din apropiere, odată cu efectuarea cumpărăturilor zilnice.

Pentru efectuarea unei plăţi, clientul vine în magazinul partener PayPoint cu notificarea iCredit prevăzută cu cod de bare. Vânzătorul scanează codul de bare, încasează suma în numerar şi emite o chitanţă cu detaliile tranzacţiei. Plățile realizate în punctele de plată PayPoint nu presupun comision suplimentar și pot fi făcute oricând în intervalul de funcționare al magazinelor partenere, inclusiv în weekend.

„Misiunea noastră este să simplificăm plățile pentru toată lumea. Clienții magazinelor noastre partenere au nevoie de soluții de plată rapide și ușor de accesat, dar și variate, astfel încât să-și poată face toate plățile  lunare într-un singur loc. Parteneriatul cu iCredit completează gama noastră de servicii și ne ajută să oferim mai multă varietate și flexibilitate în ceea ce privește plățile, pentru orice client care trece pragul unui comerciant partener PayPoint. Suntem într-o expansiune continuă pe acest segment și avem în plan alte noi parteneriate care vor completa gama noastră de produse şi servicii disponibile.” – Utku Ogrendil, CEO PayPoint Services România.

„Modelul nostru de business este bazat pe oferirea de soluții convenabile și ușor de accesat pentru clienții noștri atât în momentul în care au nevoie de un credit rapid, cât și atunci cand vine vorba de plata ratelor. Un obiectiv strategic îl reprezintă crearea de canale alternative de plata a ratelor. Prin încheierea parteneriatului cu PayPoint, cei peste 80.000 de clienți vor avea acces la o metoda modernă și accesibilă de plată a ratelor la cele 20.000 de puncte de plată PayPoint din România. În acest fel, clienții noștri vor economisi ceea ce contează cel mai mult pentru ei – timp – și vor avea parte de o experiență îmbunătățită alături de iCredit”, a declarat Alben Mitarev, Director General iCredit.

Campionatul Mondial de Esports – Digital Throne anunță al doilea val de artiști: B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams și Subcarpați vin la Iași pe 1-3 septembrie

Și Alternosfera, Spike și Filarmonica “Moldova” din Iași se alătură line-up-ului festivității de închidere a Campionatului care îi are ca invitați speciali pe Tom Odell, Lost Frenquencies și JP Cooper

Iași, 18 iulie 2023 – Line-up-ul mult așteptatului Campionat Mondial de Esports – Digital Throne se conturează cu unele dintre cele mai importante nume de pe scena națională și internațională a muzicii dance, pop și rap. Alături de artiștii internaționali anuntați deja, Lost Frequencies, JP Cooper și Tom Odell, pe scena festivității de închidere a Campionatului Mondial de Esports vor urca B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica “Moldova” din Iași. Concertele au loc pe 1-3 septembrie, pe esplanada Palatului Culturii din Iași. Biletele early bird pentru cele trei zile de concerte, în valoare de 150 Lei, mai pot fi achiziționate până pe 20 iulie.

B.U.G. Mafia vine la Iași în anul în care aniversează 30 de ani de la înființare, Carla’s Dreams va cânta hiturile care l-au consacrat, “Sub pielea mea” și „Acele mele”, dar si piese noi precum “ae”, iar grupul Subcarpati va face să vibreze zona Palas din Iași cu mixul lor de folclor, hip-hop si electro. Filarmonica “Moldova” din Iași va intrepreta melodii adaptate după coloane sonore din jocuri celebre sau filme SF.

B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica “Moldova” din Iași se alătură celorlalți artiști români confirmați până în acest moment, Delia, The Motans, Connect-R & Johny Romano și Deliric x Silent Strike w. Muse Quartet & CTC.

Artiștii internaționali și naționali care vor completa line-up-ul Digital Throne vor fi anunțați la începutul lunii august.

Digital Throne este festivalul de 10 zile ce transformă Iașiul în capitala globală a sportului digital, artei, educației și divertismentului, care are loc între 24 august și 3 septembrie și care va găzdui, printre multe alte evenimente conexe, finalele Campionatului Mondial de Eports și festivalul Comic Con.

Comic Con în cadrul Digital Throne

Digital Throne va aduce la Iași Comic Con, eveniment dedicat fanilor benzilor desenate, animațiilor, jocurilor video, și serialelor TV. La Comic Con vor fi prezenți artiști și actori cunoscuți din filme și pop culture. Și-au anunțat participarea la Comic Con Iași Henry Ian Cusick, unul dintre cei mai prolifici actori de la Hollywood, cunoscut pentru rolul lui Desmond din Lost, Marcus Kane din The 100 sau Stephen Finch din Scandal și Sebastian Roche, cunoscut pentru rolul îngerului Balthazar din serialul fenomen Supernatural. Lor li se alătură Luka Peroš, ce l-a jucat pe Marseille în serialul-fenomen La Casa de Papel, Naomi Grossman, cunoscută pentru rolul personajului Pepper din antologia horror American Horror Story și Nikola Djuricko l-a jucat pe Yuri Ismaylov în cel de-al patrulea sezon Stranger Things.

Fanii vor avea șansa de a-și cunoaște actorii favoriți, de a se fotografia individual cu ei, de a obține autograful lor personalizat și de a purta discuții live în cadrul panel-urilor de Q&A, de unde pot afla și amănunte neștiute de pe platourile de filmare.

Finalele Campionatului Mondial de Esports

Digital Throne găzduiește cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Peste 700 de jucători din 120 de țări se vor înfrunta la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului  – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 dolari, cel mai mare prize pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

Bilete și acces

Prețul abonamentelor la festivitatea de închidere a Digital Throne (1-3 septembrie) este următorul: până pe data de 20 iulie, prețul abonamentului pentru cele 3 zile este de 150 Lei. Până în ziua evenimentului acesta va fi de 220 Lei. Abonamentul achiziționat direct la festival va avea un preț de 250 Lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro și entertix.ro.

Accesul la finalele Campionatului Mondial de Esports este gratuit.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe www.digitalthroneiasi.ro 

HUAWEI nova 11 și nova 11 Pro – smartphone-uri flagship Super Portrait cu design unic

[București, 8 iunie 2023] HUAWEI a anunțat astăzi lansarea seriei HUAWEI nova 11, care cuprinde noi smartphone-uri emblematice cu un design unic și luxos. Bazându-se pe moștenirea brandului nova, nova 11 și nova 11 Pro vin cu XD Portrait și cu HUAWEI Multi-Vision Photography, sistem recent actualizat, pentru realizarea de portrete extraordinare. Designul Super Star Orbit Ring integrează perfect estetica în zona lentilelor, iar sticla Kunlun Glass ultra-rezistentă oferă fiabilitate maximă. În plus, EMUI 13 alimentează nova Game Engine și, împreună cu SuperCharge Turbo, fac ca seria nova să beneficieze de o formă mai elegantă și să fie mai inteligentă și mai sigură.

Seria nova 11 – două versiuni care arată elegant și sunt rezistente

Seria nova 11 este disponibilă în două variante: Flawless OLED Curved Display și Flawless OLED Flat-Edge Display. Modelul nova 11 Pro are un ecran de 6,78 inci proiectat cu margini teșite la 66°, oferind o aderență confortabilă la utilizare. Ecranul său are o capacitate de rezistență la cădere de 10 ori mai mare decât cea a modelului nova 10 Pro, datorită sticlei Kunlun Glass personalizată.

Modelul nova 11 se evidențiază imediat prin greutatea și grosimea reduse. HUAWEI nova 11 este subțire, cu impresionanta grosime de doar 6,88 mm, și ușor, cântărind doar 168 de grame. Marginile extrem de înguste ale display-ului de 6,7 inci generează un raport ecran/corp ridicat, de 93,4%. Designul premium și minimalist creează o experiență imersivă cu o viziune fără limite.

Seria nova 11 integrează vitalitatea și personalitatea tinerilor în conceptul său de design, stabilindu-se ca un punct de referință în materie de modă pentru telefoane. Este disponibil în două culori: Verde și Negru. Modelele HUAWEI nova 11 Pro Verde și Negru prezintă în premieră modelul nova Monogram Vegan Leather Design.

După sute de încercări și inovații, precum și după ajustări repetate ale matriței și teste de temperatură și presiune, HUAWEI nova 11 Pro a găsit în sfârșit potrivirea perfectă între pielea vegană și rama centrală. Modelul de granulație lychee, preferat de tineri, este ales pentru a oferi o atingere și o senzație relaxantă pe piele, precum și o rezistență ridicată la cădere și la uzură. În același timp, logo-ul clasic nova este plasat pe capacul din spate prin integrarea mai multor elemente, creând un sentiment de apartenență pentru utilizatorii nova. Verdele cu designul monogramei nova aduc acestui telefon o frumusețe de admirat.

Seria HUAWEI nova 11 este prima care lansează sistemul Display Turbo, cu tehnologiile de afișare HDR foto high dynamic display, 1440 Hz PWM dimming și tehnologii de îmbunătățire a sincronizării tactile pentru a maximiza performanța ecranului. Kunlun Glass își face apariția pentru prima dată pe seria nova. Prin injectarea îmbunătățită a ionilor compozit, sunt generate sute de milioane de cristale nanometrice, îmbunătățind semnificativ robustețea sticlei. Capacitatea de rezistență la cădere a telefonului este, de asemenea, de 10 ori mai puternică decât cea a modelului nova 10 Pro, fiind și mai fiabil. HUAWEI Kunlun Glass este primul care a obținut certificarea de cinci stele de rezistență la cădere a sticlei din partea SGS din Elveția.

Modul HUAWEI Multi-Vision îmbunătățit surprinde imagini de aproape și de la mare distanță

Seria nova 11 a actualizat mai multe tehnologii de imagistică pentru a oferi o experiență extraordinară de realizare a portretelor, potrivită pentru toate tipurile de fotografii, de la cele de grup la cele close-up. Seria nova 11 adoptă pentru prima dată XD Portrait, pentru a scoate perfect în evidență fiecare detaliu. Cu ajutorul tehnologiei de îmbunătățire a portretelor în condiții de iluminare slabă, pot fi captate și afișate detalii mai bogate și culori mai autentice chiar și în medii slab iluminate, astfel încât textura și tonul natural al pielii pot fi păstrate fidel. Mai mult, tehnologia inteligentă de îmbunătățire a luminii și umbrelor portretelor ajută la prezentarea unui machiaj autentic și mai rafinat.

Nova 11 Pro valorifică tehnologia îmbunătățită HUAWEI Multi-Vision Photography, cu 60 MP Ultra Portrait Dual Camera, unghi ultra-wide de 100 de grade, 1/2.61 inci, calitate a imaginii 4K, precum și rezoluție și sensibilitate la lumină excelente. Camera frontală de 8 MP Close-up Portrait suportă un zoom optic 2x și un zoom digital de până la 5x, inclusiv de 0,7x pentru fotografii de grup, de 1x pentru selfie HD, de 2x pentru portret texturat și de 5x pentru o experiență close-up de machiaj, toate cu obiectivul de a surprinde clar frumusețea la diferite distanțe.

Camera Ultra Vision de 50 MP este cea mai performantă cameră de spate din familia nova

Nova 11 Pro și nova 11 se mândresc cu o cameră Ultra Vision de 50 MP, cu o unitate de imagistică RYYB Ultra Vision de 50 MP, și cu o cameră Macro Ultra-Wide de 8 MP – excelente pentru a realiza fotografii fantastice. Există, de asemenea, senzorul de focalizare cu laser, cu autofocalizare, pentru a ajuta la capturarea rapidă a subiectului fotografiei. Matricea de filtre color RYYB crește cantitatea de lumină care intră în cameră cu 40% față de matricea RGGB, sporind claritatea și detaliile imaginilor realizate în lumină scăzută. Sistemul nou de colectare a spectrului de mediu asigură că fiecare culoare va fi vie și redată cu acuratețe, permițând utilizatorilor să experimenteze adevăratele culori ale lumii ca niciodată, datorită senzorului de temperatură a culorii cu 10 canale.

Game changer în comunicații, jocuri, încărcare și disipare de căldură

Seria HUAWEI nova 11 se mândrește cu puternicul nova Game Engine, care a realizat optimizări pe toate planurile, de la programarea resurselor SoC, la reducerea încărcării GPU și afișarea ecranului tactil, pentru o experiență de joc de ultimă generație.

O disipare adecvată a căldurii este, de asemenea, importantă pentru a asigura o funcționare fără probleme în modul jocuri. Seria nova 11 este echipată cu un sistem de răcire patentat de HUAWEI, din grafen, cu conductivitate termică ultra-înaltă, pentru a îmbunătăți capacitatea de disipare a căldurii cu 7% față de generația anterioară. Designul cu 10 canale și dot-matrix water-pool îmbunătățește eficiența de disipare a căldurii VC cu 60% față de soluțiile tradiționale.

Telefonul vine, de asemenea, cu algoritmi de predicție inteligentă, pentru a crește durata de viață a bateriei pentru jocuri cu 10%, a reduce latența jocurilor cu 5% și a scădea temperatura întregului dispozitiv cu 1°C , comparativ cu nova 10 Pro.

Seria HUAWEI nova 11 este echipată cu o baterie de 4500 mAh, cu tehnologii cu o singură celulă și multi-tab pentru a obține o energie de lungă durată.

Nova 11 Pro beneficiază de HUAWEI 100 W SuperCharge Turbo, astfel încât dispozitivul poate fi încărcat la 60% în 10 minute și complet în 20 de minute atunci când ecranul este oprit.

Cea mai rapidă experiență de încărcare poate fi obținută atunci când ecranul este pornit și smartphone-ul poate fi încărcat la 50% în 15 minute atunci când este utilizat pentru vizionarea de videoclipuri, pentru a ajuta utilizatorii să depășească anxietatea legată de bateria descărcată.

Experiență mai rapidă, mai sigură și mai inteligentă

Seria nova 11 este echipată cu EMUI 13, făcând posibile interacțiuni și experiențe mai inteligente și mai confortabile. Utilizatorii pot folosi funcția Super Device pentru a conecta un telefon HUAWEI nova 11 Series cu o tabletă HUAWEI prin simpla glisare a pictogramei telefonului pe tabletă. Apoi pot afișa ecranul telefonului pe tabletă cu funcția Multi-screen Collaboration, pentru operațiuni între dispozitive fără probleme. Super Memo asigură compatibilitatea diverselor formate, precum video, audio, înregistrare audio, scris de mână, linkuri web, PPT și PDF. Utilizatorii pot selecta cu ușurință mai multe elemente din favorite și le pot glisa în orice loc dorit în memo, pe lângă inserarea de elemente din alte memo-uri pentru a crea unul nou. Funcția SuperHub facilitează partajarea ușoară a conținutului între aplicații și dispozitive, prin simpla tragere a textului, imaginilor și fișierelor în acest spațiu. Funcția are, de asemenea, capacitatea de a găsi, reutiliza și șterge conținutul anterior în loturi sau poate fi utilizată cu o singură mână.

Seria nova 11 protejează și mai mult confidențialitatea utilizatorului cu Privacy Centre, Security Centre, protecția confidențialității imaginii, pe lângă funcțiile AI de protecție a securității. Accesul la permisiunile aplicațiilor și starea de securitate a dispozitivului sunt mai transparente și controlabile decât au fost vreodată, oferind utilizatorilor cea mai mare relaxare.

AppGallery: o gamă completă de aplicații funcționale

Ca întotdeauna în cazul smartphone-urilor HUAWEI, noua serie nova 11 vine cu o gamă completă de aplicații funcționale preinstalate. Fiind al treilea cel mai mare magazin de aplicații din lume, AppGallery și-a câștigat reputația de depozit pentru mii de aplicații și, după cum știu deja clienții HUAWEI, multe dintre acestea sunt titluri de top la nivel mondial. Pe AppGallery, utilizatorii de smartphone-uri HUAWEI pot găsi 18 categorii cuprinzătoare și de înaltă calitate, care acoperă aplicații de top la nivel global și local, inclusiv navigație și transport, știri, social media, finanțe, divertisment și altele. AppGallery este disponibilă în peste 170 de țări și regiuni, cu peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global și 6 milioane de dezvoltatori înregistrați.

Prețuri și disponibilitate

Seria nova 11 va fi disponibilă pentru precomandă începând de astăzi, 8 iunie cu prețuri începând de la 2699 Lei în magazinului online HuaweiStore.ro.

Printre beneficiile de care clienții HUAWEI se pot bucura până pe 21 iunie, la achiziția noului HUAWEI nova 11 sau nova 11 Pro se numără:

O pereche de căști FreeBuds 5i
Un voucher de reducere în valoare de 200 de lei valabil doar pentru seria nova 11, ce poate fi obținut prin abonarea la newsletter
Dublu puncte HUAWEI, până la 63 lei, echivalentul a 6399 puncte HUAWEI, ce pot fi utilizate ca discount la următoarea comandă în HUAWEI Store.
Pentru mai multe informații, vizitați: https://consumer.huawei.com/ro/offer/lansare-produse-noi-huawei-store/
Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări și sunt utilizate de o treime din populația lumii. Au fost înființate paisprezece centre de cercetare și dezvoltare în țări din întreaga lume, inclusiv Germania, Suedia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele trei unități de afaceri ale HUAWEI și acoperă smartphone-uri, computere și tablete, wearables și servicii cloud etc. Rețeaua globală a HUAWEI este construită pe o experiență de peste 30 de ani în industria telecomunicațiilor și este dedicată furnizării celor mai recente progrese tehnologice pentru consumatori din întreaga lume.

Pentru actualizări și informații constante despre HUAWEI Consumer BG, urmăriți:

Magazinul online: https://consumer.huawei.com/ro/offer/

Facebook: https://www.facebook.com/HUAWEImobileRO

Twitter: https://twitter.com/HUAWEIMobile

Instagram: https://instagram.com/HUAWEImobilero

YouTube: https://www.youtube.com/@HUAWEImobileromania9525

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/10617746/

De 1 Iunie, la Chitila s-a deschis o școală ultramodernă

De 1 Iunie, copiii din Chitila au primit „cadou” o școală nou-nouță, dotată la standarde europene, cu 24 de săli de clasă, sală de mese, bibliotecă, patru laboratoare și o sală de sport ultramodernă.

În cadrul unei ceremonii mai puțin formale, la care au fost prezenți, alături de autoritățile locale și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai Ministerului Educației, sute de părinți și copii au participat la tururi ghidate în noile clădiri și s-au bucurat de spațiul de joacă și de parcul aflat în vecinătatea școlii.

Primarul Chitilei, Emilian Oprea, a precizat cu acest prilej că edificiul a fost realizat pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să învețe în două schimbruri. Pe locul unde s-a aflat un islaz comunal, în 2020 au început lucrările de construcție, costul total fiind de aproximativ 7 milioane de euro, din care peste 4 milioane de euro au fost reprezentați de o finanțare a Uniunii Europene. „Ne asumăm responsabilitatea de a gestiona și întreține această școală într-un mod eficient și durabil, astfel încât toți copiii noștri să beneficieze de educație de calitate și să fie încurajați să-și descopere adevăratul potențial. Am încredere că noua școală va consolida prestigiul educațional al Chitilei, va aduce beneficii pe termen lung comunității noastre și va contribui la puterea exemplului pentru alte comunități”, a precizat primarul Emilian Oprea la inaugurarea școlii.

La rândul său, viceprimarul Costel Andrei i-a salutat pe copiii prezenți, le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului și la ridicarea edificiului și i-a invitat pe toți participanții la eveniment să viziteze școala și impresionanta sală de sport.

Printre cei care au mai luat cuvântul în cadrul evenimentului s-au mai numărat prof. Adriana Stoica, Inspector Școlar General ISJ Ilfov, Hubert Thuma, Președintele Conisliului Județean Ilfov, Daniel Gheorghe, Deputat PNL și secretar al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din cadrul Parlamentului României și George Tuță, Deputat PNL, inițiatorul proiectului educațional „Ora de știut”.

Nu în ultimul rând, directoarea școlii, prof. Ștefania Duminică, a precizat că „școala aceasta este un vis, dar după cum știm, visele pot fi întotdeauna îmbunătățite și ne gândim deja ce putem să aducem peste. Și o să aducem copiii, voioșia, veselia, dorința lor de a se pregăti din ce în ce mai bine și profesionalismul colegilor mei, pe care îi admir și îi respect pentru că în aceste momente sunt verticali”.

Școala „Ion Vișoiu” din Chitila va avea 40 de profesori în cele 24 de clase și în cele patru laboratoare (chimie, fizică, informatică și fonetică). Sala multifuncțională are 162 de locuri la mese, în timp ce sala de sport are o suprafață de 826mp, cu peste 100 de locuri în tribune și aproximativ tot atâtea la terenul multifuncțional în aer liber. Școala mai dispune de un loc de joacă pentru copii, un cabinet medical, un cabinet de logopedie, iar energia necesară va fi asigurată și din surse neconvenționale – panouri fotovoltaice și panouri solare, în timp ce încălzirea se va realiza prin pardoseală.

MSI revine în forță la Computex 2023 și anunță colaborarea epică cu Mercedes-AMG printre alte lansări inovatoare de laptopuri

MSI readuce în atenția publicului spiritul și estetica de lux la Computex 2023. După trei ani de pauză din cauza pandemiei, de data aceasta o serie de produse inovatoare își fac intrarea la acest eveniment important.

De la premiatul Creator Z17 HX Studio, la Alpha 17 și Prestige 16 reînnoite, până la nou lansatele Commercial 14 și Stealth 16 Mercedes-AMG Motorsport, MSI va fi marcată fără echivoc ca fiind una dintre cele mai mari reveniri pentru ediția din acest an a Computex.

Creator Z17 HX Studio a fost adus din nou în lumina reflectoarelor la ediția din acest an a Computex, după ce a câștigat premiul Best Choice Award. Echipat cu un procesor Intel® Core™ i9 seria HX până la a 13-a generație și certificat de NVIDIA Studio, acesta face perfect tangibilă ideea celui mai subțire și mai puternic laptop creator Intel HX din lume.

Punctul culminant al întregii game este reprezentat de noul Stealth 16 Mercedes-AMG Motorsport, crossover-ul epic dintre MSI și Mercedes-AMG.

Designul său de culoare Selenite Gray, textura exclusivă AMG Rhombuses și șasiul din aliaj de magneziu-aluminiu evocă o imagine enigmatică, salutând cu reziliență mașinile de curse Mercedes-AMG de pe circuit. Pasionații de sporturi cu motor vor fi încântați să vadă logo-urile Mercedes-AMG Motorsport pe capacul superior, rama inferioară și pe capacul spate.

Performanța interioară este pe măsura calităților remarcabile regăsite în designul exterior. Propulsat de un procesor Intel Core i9 și de grafica NVIDIA RTX 40, Stealth 16 Mercedes-AMG Motorsport oferă un gameplay captivant.

Cu un ecran OLED 4K 16:10 și sistemul avansat Cooler Boost 5, exclusiv MSI, cu ventilatoare duble și cinci conducte de căldură, laptopul garantează o experiență vizuală impecabilă. Pachetul include accesorii special concepute, care pun în valoare colaborarea dintre cele două mărci prestigioase.

Pachetul Stealth 16 Mercedes-AMG Motorsport include un set exclusivist care cuprinde o cutie colorată și special concepută, un mouse, un mouse pad, o unitate USB, o husă, ilustrate și legături pentru cabluri, completând experiența de lux. Fiecare accesoriu prezintă cu mândrie logo-urile MSI și Mercedes-AMG Motorsport, simbolizând sprijinul lor ferm pentru cei care depășesc limitele în jocuri și curse.

Această colaborare provine dintr-un angajament comun al ambelor companii de a urmări neîncetat supremația luxului și performanței, iar eforturile lor au obținut o recunoaștere pe scară largă. “Pentru noi, gaming-ul de lux înseamnă mai mult. Nu înseamnă doar a juca pur și simplu”, a declarat Erick Ko, vicepreședinte executiv și NB BU GM al MSI. “Atunci când utilizatorii ridică ecranele laptopurilor MSI, este începutul unei călătorii de lux. Ei vor fi uimiți de calitatea superioară a construcției și designul elegant, care reprezintă o estetică de lux.”

Aceasta este convingerea cu care rezonează Mercedes-AMG Motorsport, determinându-i să aleagă MSI ca partener de colaborare. În cuvintele lui Christoph Sagemüller, șeful Mercedes-AMG Motorsport, “A fost crucial pentru noi să găsim un partener care să ne împărtășească valorile și ambiția. MSI, un brand lider în industria tehnologiei și a jocurilor, s-a dovedit a fi potrivirea perfectă. Aceștia demonstrează un angajament puternic față de inovație și o pasiune pentru produse de înaltă performanță.”

Pentru a se extinde și mai mult către domeniul de business, noul Commercial 14 este îmbunătățit cu soluții personalizate printr-o serie de măsuri de securitate opționale, NFC (Near-Field Communication) și un cititor inteligent de carduri încorporat. Ambele oferă un nivel suplimentar de identificare și pot fi personalizate în funcție de necesități. În afară de caracteristicile sale remarcabile, Commercial 14 prezintă și contribuția MSI la protecția mediului înconjurător. Tastatura este fabricată din materiale PCR (Post-Consumer Recycled), iar peste 90% din ambalaj este realizat din hârtie reciclată.

Noul model Alpha 17 vine cu cel mai recent procesor AMD Ryzen™ 7045 HX Dragon Range, împreună cu un GPU NVIDIA GeForce RTX™ din seria 40. Una dintre cele mai interesante actualizări ale Alpha 17 este reprezentată de prima echipare cu Qualcomm® FastConnect™ 7800 Wi-Fi 7 din lume pe o platformă de calcul. FastConnect 7800 aduce performanțe Wi-Fi 7 cu viteze de vârf de până la 5,8 Gbps și o latență de numai 2 milisecunde, datorită High Band Simultaneous (HBS) Multi-Link care utilizează mai multe benzi pentru a oferi cea mai bună conexiune disponibilă. Pentru a susține un astfel de spor de performanță, în scenă intră și un panel QHD de 240Hz.

Distins cu premiul Red Dot Product Design din 2023, noul Prestige 16, cu șasiu din aliaj de magneziu, cântărește doar 1,5 kg. Având la bord cel mai recent procesor Intel cu platformă Intel® Evo certificată, suportă încărcare PD3.1 de 140W. În plus, procesorul grafic NVIDIA GeForce RTX™ din seria 40 este de asemenea disponibil ca opțiune. Fiind un laptop de 16 inci, Prestige 16 este extrem de ușor, dar și puternic.

* Specificațiile, funcțiile și aspectul produsului pot varia în funcție de model și pot fi diferite de la o țară la alta. Toate specificațiile se pot modifica fără notificare prealabilă.

* Qualcomm și FastConnect sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Qualcomm Incorporated.

* Qualcomm FastConnect este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau al filialelor sale.

Comisia Europeană desemnează Solve For Tomorrow de la Samsung ca finalist în cadrul European Digital Skills Awards 2023

Solve for Tomorrow, programul de responsabilitate corporativă al Samsung Electronics România, se numără printre finaliștii de anul acesta în categoria Tineret din cadrul European Digital Skills Awards 2023, o competiție organizată de Comisia Europeană.

European Digital Skills Awards 2023 recunoaște și promovează an de an proiecte și inițiative de impact într-o țară europeană, care îi susțin pe europeni în dezvoltarea competențelor digitale. De la abilități de bază până la formarea specialiștilor IT în tehnologii emergente precum inteligența artificială și Big Data, există o comunitate activă de organizații, formatori și profesori care îi ajută pe aceștia să se dezvolte în mediul digital. Scopul premiilor este de a evidenția aceste bune practici și de a ajuta pe toți oamenii să învețe unii de la alții.

Anul acesta au fost înscrise 330 de aplicații din 10 țări europene diferite, pentru toate cele 5 categorii ale competiției. Categoria “Empowering Youth in Digital”, pentru care a aplicat și Samsung Electronics România, premiază proiecte ce atrag publicul tânăr către profesii în domeniul TIC, inițiative de alfabetizare media pentru publicul tânăr, cursuri despre tehnologii emergente pentru publicul tânăr, hackathoane, și altele asemenea. Printre cele 7 proiecte finaliste ale categoriei se numără 2 proiecte cu impact în România, printre care și Solve For Tomorrow.

„Este un privilegiu să fim selectați dintr-un număr atât de mare de aplicanți, iar acest lucru ne onorează profund. Solve For Tomorrow, alături de întregul nostru portofoliu de proiecte dedicate Gen Z, reprezintă un exemplu de inițiativă Samsung prin care contribuim la dezvoltarea și susținerea tinerilor din România – în cazul de față, înspre a dobândi aptitudini digitale mai bune, a avea acces la tehnologie de ultimă generație și, cel mai important, a-și pune în aplicare ideile creative pentru un viitor mai bun. Suntem încrezători că, prin eforturile noastre continue, vom realiza proiecte cu un puternic impact social în comunitate. Este un angajament pe care suntem mândri să ni-l asumăm și suntem determinați să continuăm să aducem schimbări reale în viața tinerilor și în societatea noastră”, declară Simona Panait, Head of Marketing Romania & Bulgaria, la Samsung Electronics România.

Impact social în Europa și nu numai

Solve for Tomorrow a fost recunoscut pentru faptul că le oferă participanților săi abilitățile și cunoștințele necesare pentru a aborda provocările emergente și a produce inovații tangibile care să contribuie la îmbunătățirea societății în cele două țări înscrise anul acesta: Polonia și România.

Printre criteriile de selecție a finaliștilor se numără:

Impactul avut
Scalabilitatea sau cât de sustenabil este proiectul în timp
Replicabilitatea – în ce măsură poate fi replicat proiectul în diverse alte țări
Inovația sau originalitatea proiectului
Vizibilitatea sa și cât de bine au fost diseminate mesajele proiectului
Claritatea prezentării
Accesibilitatea și gradul de incluziune de care dă dovadă proiectul pentru participanții săi
În plus, de la înființarea sa în Statele Unite în 2010, Solve for Tomorrow și-a extins operațiunile în 55 de țări din întreaga lume. A echipat aproape 2,4 milioane de tineri cu abilități care depășesc cu mult aspectele tehnice, inclusiv gândirea critică, gândirea creativă, abilitățile de comunicare și colaborare, jucând un rol important în reducerea decalajului de competențe pentru forța de muncă viitoare.

Solve For Tomorrow România, un proiect local de succes

În România, competiția națională pentru tineret Solve For Tomorrow se află la a doua ediție (2022/2023) și are ca audiență vizată elevii de liceu din întreaga țară, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Aceștia fac parte din Generația Z – o generație definită de tehnologie, fluiditate, deschidere către schimbare și noutate, autenticitate și activism. Astfel, competiția își propune să-i inspire să combine educația, tehnologia și creativitatea pentru a dezvolta soluții inovatoare care rezolvă probleme legate de patru categorii principale: Mediu, Educație, Dezvoltare Durabilă și Diversitate și Incluziune Socială.

Ediția Solve for Tomorrow 2022-2023 a însemnat:

Un număr record de 325 de înscrieri la nivel național
24 de proiecte finaliste
4 luni intense de pregătire – ateliere, workshop-uri,
4 sesiuni 1:1 realizate cu sprijinul mentorilor din cadrul Samsung Electronics România (angajați ai companiei)
4 sesiuni online cu membrii Team Galaxy: Bogdan Techeș, Lorena Șerban, Jaxi, Radu Constantin
Interacțiunea cu +1.200 profesori și +1.300 elevi
A doua ediție a Solve for Tomorrow România a fost organizată în parteneriat cu Junior Achievement România.

Samsung Electronics, recunoscută pentru al doilea an consecutiv ca „Best Contact Center” în cadrul Romanian Contact Center Awards

București, România – 31 mai 2023 – Samsung Electronics România a câștigat trei premii în cadrul ediției de anul acesta a Romanian Contact Center Awards, singura competiție de profil dedicată specialiștilor din domeniul customer care.

Romanian Contact Center Awards este prima competiție în România care pune în lumina reflectoarelor companiile ce excelează în domeniul customer care, precum și reprezentanții de contact center. Competiția este organizată de către Contact Center Magazine și Marketing Insiders Group și se află la cea de-a 14-a ediție a sa anul acesta, fiind deschisă tuturor centerelor de contact din România, fie că este vorba despre un departament intern sau unul externalizat.

Samsung Electronics România a fost desemnată câștigătoare la categoriile „Best Contact Center” (External) pentru al doilea an consecutive după pandemie, „Best Retention & Loyalty Dept (VOC)” și „Best Training Specialist”.

„Este o mare onoare pentru noi să fim distinși cu trei premii în cadrul Romanian Contact Center Awards 2023. Acestă recunoaștere reprezintă rezultatul dedicării și angajamentului nostru în a oferi servicii de customer care de cea mai înaltă calitate. Din rolul de director al diviziei de customer service Samsung, sunt mândru de echipa noastră extraordinară, care depune eforturi remarcabile pentru a asigura satisfacția clienților noștri. Aceste premii nu numai că ne reconfirmă poziția de lider în domeniul relațiilor cu clienții, dar ne și motivează să continuăm să le oferim o experiență excelentă acestora”, declară Ionuț Gherghe, Director al Diviziei de Customer Service Samsung.

Premiile au fost acordate în baza rezultatelor obținute la o serie de evaluări efectuate de un juriu de specialitate în rândul companiilor din industrii variante (banking, tech, pharma, turism etc.) înscrise în competiție.

Despre Romanian Contact Center Awards

Romanian Contact Center Awards este o competiție organizată de Contact Center Magazine și de Marketing Insiders Group începând cu anul 2009. Competiția își propune să aducă în prim plan domeniile de customer care, contact center si outsourcing, precum și specialiștii activi în aceste zone.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Logitech prezintă primul MX Combo cu un nou software ce îmbunătățește ritmul de lucru și productivitatea

Logitech introduce primul combo Master Series ce include tastatura MX Keys S, varianta îmbunătățită a MX Keys și mouse-ul premiat MX Master 3S

31 mai 2023 – Logitech lansează MX Keys S Combo, MX Keys S și MX Anywhere 3S, versiunile actualizate ale seriei Master Premium, concepută pentru utilizatorii avansați, cum ar fi dezvoltatorii de software și profesioniștii din domenii creative. Împreună cu funcțiile Smart Actions disponibile în Logi Options+, noile produse MX Keys S Combo, tastatura MX Keys S și mouse-ul MX Anywhere 3S ajută utilizatorii să intre în acel ritm de lucru în care productivitatea și eficiența ating cote maxime.

,,Obiectivul utilizatorilor MX este să aibă un ritm de lucru în care să se poată concentra total în procesul lor creativ, găsind acel echilibru între provocările task-urilor zilnice și capacitățile lor individuale”, a declarat Anatoliy Polyanker, director general pe categoria MX la Logitech. „Noile noastre produse Master Series prevăzute cu funcțiile Smart Actions în Options+ sunt concepute pentru cei care au nevoie de precizie, viteză și confort în munca lor zilnică, pentru a fi mai performanți.’’

Smart Actions

Funcțiile Smart Actions te ajută să renunți la acțiunile repetitive prin automatizarea task-urilor multiple printr-o singură apăsare de tastă. Smart Actions includ și funcții customizate predefinite pentru a putea automatiza sarcinile de lucru obișnuite și a câștiga timp.

MX Keys S Combo

MX Keys S Combo include noua tastatură MX Keys S, mouse-ul MX Master 3S și MX Palm Rest. Acest combo este dedicat profesioniștilor care își doresc precizie și viteză pentru un ritm de lucru mai rapid cu rezultate maxime.

MX Keys S este prevăzută cu iluminare inteligentă și taste personalizabile, în timp ce mouse-ul MX Master 3S beneficiază de click-uri silențioase, scroll rapid și precis, dar și senzorul de 8K DPI care poate acționa pe toate suprafețele, inclusiv pe sticlă.

MX Keys S

Tastatura iluminată MX Keys S Advanced Wireless oferă o experiență superioară de tastare cu taste concepute special pentru vârful degetelor, pentru o tastare rapidă, fluidă și cu o precizie perfectă. Echipată cu iluminare inteligentă care detectează proximitatea mâinilor și care se ajustează automat în funcție de starea de iluminare a încăperii, poate fi acum personalizat în aplicația Logi Options+.

Disponibil în culori precum Graphite și Pale Gray, MX Keys S are un design îmbunătățit cu trei taste noi pentru a spori productivitatea, cum ar fi talk to text, dezactivare/activare microfon și emoji.

MX Anywhere 3S

Experimentați viteza, precizia și scroll-ul silențios MagSpeed ​​cu cel mai avansat mouse compact wireless Logitech, ideal pentru utilizatorii avansați care caută performanță, portabilitate și confort în orice mediu de lucru. MX Anywhere 3S este prevăzut cu tehnologia Quiet Click care îl face mai silențios decât predecesorul său. În plus, dispune de un senzor optic de 8.000 DPI care poate fi folosit pe aproape orice suprafață, inclusiv pe sticlă.

Sustenabilitate

Toate produsele Logitech sunt concepute pentru a avea un impact minim asupra mediului înconjurător și pentru a reduce amprenta de carbon. Astfel, părțile din plastic ale MX Keys S, MX Keys S Combo includ plastic reciclat post-consum (PCR) pentru a oferi o a doua viață plasticului la sfârșitul utilizării electronicelor de larg consum – minimum 11% pentru MX Keys S, minimum 22% pentru Mx Master 3S (ca parte din MX Keys S Combo) și minimum 61% pentru MX Anywhere 3S. În plus, carcasa din aluminiu a MX Keys S este realizată din low carbon aluminium și produs cu ajutorul energiei regenerabile în locul combustibilului fosil pentru o amprentă de carbon minimă. Ambalajul de hârtie provine din păduri certificate FSC™ și din alte surse controlate. Alegând acest produs, susțineți gestionarea responsabilă a pădurilor din lume. Toate produsele Logitech sunt certificate neutre din punct de vedere al amprentei de carbon și folosesc energie regenerabilă acolo unde este posibil în timpul producției..

Preț și disponibilitate

MX Keys S, MX Keys S Combo și MX Anywhere 3S vor fi disponibile la nivel global începând din iunie 2023 pe logitech.com și pe partenerii locali. Prețul de vânzare recomandat pentru MX Keys S este de 599.90 RON, MX Keys S Combo este de 1099.90 RON, iar MX Anywhere 3S este de 499.90 RON. Aplicația Logi Options+ este disponibilă pentru descărcare gratuită pe logi.com/optionsplus.

Samsung lansează gama anului 2023 de monitoare smart la nivel global

Gama Smart Monitor 2023 de la Samsung vine cu o serie de upgrade-uri prin care oamenii își pot maximiza productivitatea și personaliza mai mult experiențele de utilizare

București, România – 23 Mai, 2023 – Samsung Electronics lansează la nivel global Smart Monitor 2023, gama sa de monitoare smart de anul acesta. Noile monitoare inteligente M8, M7 și M5 (nume model: M80C, M70C și respectiv M50C) de la Samsung le permit utilizatorilor să își personalizeze monitorul în funcție de stilul și nevoile lor, în timp ce vizionează diferite tipuri de conținut, se joacă sau muncesc.

„Ridicăm ștacheta în ceea ce privește Smart Monitors la nivel global cu noua noastră gamă, mai ales cu modelul nostru M8 îmbunătățit. Pe un singur monitor, utilizatorii se pot bucura de cele mai bune funcții pentru divertisment și jocuri, productivitate, design și confort”, a declarat Hoon Chung, Vicepreședinte Executiv al Visual Display Business la Samsung Electronics.

Design elegant pentru fiecare stil și spațiu 

Gama completă este formată din nouă monitoare versatile, concepute pentru a răspunde nevoilor și stilurilor unei game largi de utilizatori. Monitoarele inteligente M8, M7 și M5 vin într-o varietate de culori și dimensiuni. Modelele M8 și M7 sunt disponibile în varianta de 32 de inci, în timp ce modelul M5 este disponibil atât în varianta de 32, cât și în 27 de inci. M8 cu rezoluție UHD și luminozitate de 400 de niți este disponibil în opțiunile Warm White, Daylight Blue, Sunset Pink și Spring Green. M7 cu rezoluție UHD și luminozitate de 300 de niți vine în nuanța Warm White, în timp ce M5 cu rezoluție Full HD vine într-un negru sau alb elegant.

Având noul design iconic Slim, modelele M8 și M7 sunt super subțiri, măsurând 11,39 mm în cel mai subțire punct al monitorului. Suportul reglabil în înălțime cu funcționalitate de înclinare ajută utilizatorii M8 să ajusteze unghiul ori de câte ori este necesar, asigurând în același timp un spațiu aerisit. Ecranul se poate înclina la 90 de grade pentru a reduce oboseala atunci când utilizatorii petrec prea mult timp în fața ecranului.

Monitoare care redefinesc divertismentul inteligent

Smart Monitor M8 2023 a primit mai multe upgrade-uri și îmbunătățiri în comparație cu generația anterioară. Datorită rezoluției 4K HDR 10+, și luminozității de 400 niți, M8 oferă imagini vii care să le asigure utilizatorilor cel mai bun divertisment de pe un monitor. În plus, utilizatorii M8 se pot bucura de acces facil și la Smart Hub pentru servicii precum Prime Video, Netflix și YouTube. Atât M8 cât și M7 acceptă, de asemenea, o acoperire de până la 99% a culorilor din gama sRGB pentru a aduce la viață întregul conținut în culori strălucitoare – o funcție apreciată mai ales de designeri și creatori.

Monitoare moderne pentru productivitate maximă

Gama 2023 a fost îmbunătățită pentru a face munca la distanță mai ușoară. Aceasta permite accesul la distanță prin conectarea wireless la un computer și prin funcția mirroring. M8 are o cameră detașabilă, astfel încât utilizatorii să se poată conecta wireless, fără a fi necesară achiziția suplimentară a acesteia. Camera SlimFit a acesteia suportă rezoluție FHD și funcții de conferință video. Utilizatorii se pot conecta acum la Google Meet și la alte aplicații în timp ce utilizează capabilitățile Auto Framing pentru întâlniri mai eficiente. În plus, Multi View a fost actualizat și va permite acum utilizarea serviciilor Microsoft 365, precum și a browser-ului de internet în modul full screen pentru a reduce comutarea între aplicații.

Pentru a îmbunătăți interfața tuturor monitoarelor inteligente 2023, funcționalitatea de control a mouse-ului și tastaturii a fost adăugată mai multor aplicații, inclusiv SmartThings și Smart Hub. Utilizatorii vor deține acum controlul complet asupra aplicațiilor lor, în timp ce explorează conținutul lor preferat, fără a mai avea nevoie de o telecomandă.

Monitoare de nivel superior cu noi caracteristici personalizate

Utilizatorii pot controla cu ușurință toate dispozitivele IoT din casă de pe un singur monitor, datorită hub-ului IoT încorporat, care acceptă Zigbee și Thread. Atât M8 cât și M7 au asistenți vocali integrați, inclusiv Bixby și Amazon Alexa, care permit utilizatorilor să controleze monitorul cu vocea lor. Opțiunea Far-field voice este, de asemenea, acceptată în modelele M8 și M7 prin intermediul unui microfon încorporat, permițând utilizatorilor să vorbească direct cu monitorul.

Noua caracteristică My Contents, disponibilă acum pe gama Smart Monitor 2023, le permite utilizatorilor să acceseze rapid informații utile. Când monitorul este în standby și detectează un smartphone înregistrat prin Bluetooth Low Energy (BLE), pe ecran sunt imediat afișate fotografiile utilizatorului, vremea și multe altele. Monitorul reia modul standby atunci când smartphone-ul este în afara ariei de acoperire.

Specificații

Model M80C M70C M50C
Ecran Mărimea ecranului 32” 32” 32”, 27”
Plat / Curbat Plat
Raportul de aspect 16:9
Rezoluție 3,840 x 2,160 (UHD) 3,840 x 2,160 (UHD) 1,920 x 1,080 (FHD)
Luminozitate (tipică) 400 cd/㎡ 300 cd/㎡ 250 cd/㎡
HDR Da (HDR 10+) Da (HDR 10) Da (HDR 10)
Rată cadre 60Hz
Timp de răspuns 4ms (GtG)
Raport de contrast 3,000:1 (Typ.)
Smart Funcții Smart
VOD (Netflix, Youtube, etc), Gaming Hub, Workspace, My Contents

Mobile Connection, Video Communication (Google Meet)

Asistent vocal Da (Far Field Voice) –
Hub IoT O (Incorporat) Zigbee/Thread) O (Suportă Dongle) O (Suportă Dongle)
Vizualizare multiplă 2 ecrane (Full screen) 2 ecrane (Full screen) 2 ecrane
Design Design subțire iconic O O –
Culoare Warm White / Sunset Pink / Daylight Blue / Spring Green Warm White Negru / Alb
Tip suport HAS / Pivot / Înclinat Simplu
Montare pe perete 100×100
Îngrijirea ochilor Imagine adaptivă O O O
Modul Eye Saver / Flicker Free O O O
Interfață Conectivitate 1 HDMI(2.0) / 2 USB-A / 1 USB-C (65W) 2 HDMI(1.4) / 2 USB-A
Difuzor 5W x 2
Cameră Inclus (Cameră Slim Fit) Compatibil (Pogo-ready) Compatibil
Telecomandă Inclus (Încărcare USB-C)