Revoluția Inteligenței Artificiale Mobile

logo-Huawei-founding-partner-Startup-fest-Europe

Revoluția Inteligenței Artificiale s-a lăsat mult așteptată, mai ales fiindca, la început, pentru mai bine de un deceniu, tehnologia a fost limitată de dimensiunea computerelor și a centrelor de procesare de date, mai mari decât orice dispozitiv folosit vreodată de consumatori. Apoi, când smartphone-urile au apărut, fiindcă nu erau suficient de puternice pentru a procesa un volum mare de informații, asocierea lor cu Inteligența Artificială era complet exclusă.

Răspunsul oferit de industria de IT a fost cloud computing-ul – unul dintre cele mai importante trend-uri din IT și din domeniul prelucrării electronice a datelor. Datorită acestui fenomen, dispozitivele conectate, de la computere personale la smartphone-uri, și-au câștigat accesul către o putere de procesare mult mai mare. Acest lucru le-a permis smartphone-urilor să devină dispozitive personale și performante, deși nu aveau o putere de procesare semnificativă și erau limitate de anumiți factori, cum ar fi durata de viață a bateriei.

Viitorul promite utilizarea Inteligenței Artificiale Mobile în masă

Cu toate acestea, în momentul de față, este clar că smartphone-urile sunt dispozitivele care vor transforma Inteligența Artificială într-o tehnologie utilizată la scara largă. Astfel, potrivit studiului sponsorizat de Huawei și pregătit IDC, Mobile AI și Viitorul Dispozitivelor Inteligente, în 2016, la fiecare computer vândut au fost achiziționate 5,6 smartphone-uri. Mai mult, conform estimărilor IDC, până în 2021, peste 60 % din populația lumii va deține un smartphone. Această statistică duce la concluzia potrivit căreia AI este sortită să fie folosită prioritar pentru smartphone-uri. Iar evoluția tehnologiei ne poate confirma acest lucru.

În 2017, Huawei anunță apariția lui Kirin 970, o unitate de procesare care integrează Inteligență Artificială. Platforma AI funcționează cu ajutorul unui NPU (Unitate de Procesare Neurală), care livrează până la 25 de ori mai multă performanță decât grupul cu patru nuclee Cortex A-73 CPU. Acest procesor este utilizat, de exemplu, în cazul smartphone-ului Huawei Mate 10 Pro.

Un smartphone independent de serviciile de tip cloud

Cu alte cuvinte, unitățile de procesare integrate în smartphone-uri au devenit atât de puternice încât pot executa sarcini specifice AI, sarcini care presupun o înțelegere amănunțită a comportamentului utilizatorului. Acest lucru a fost inevitabil, întrucât sarcinile AI necesită atât de multe date, încât smartphone-urile sunt practic forțate să devină independente de rețele. Algoritmii AI au nevoie de o capacitate mare de calcul pentru a învăța și pentru a antrena modelele noi. Deși Cloud Computing-ul a făcut posibil existența Inteligenței Artificiale în cadrul smartphone-urilor, acesta are limitările sale: “Nevoia unei securități mai ridicate, a unei puteri de procesare mai mare și a unei dependențe mai mici față de conectivitate. Toate acestea vor conduce către utilizarea unui număr tot mai mare de dispozitive capabile să ofere AI. Astfel, procesoarele cu capabilități AI vor fi adoptate de majoritatea telefoanelor vârf de gamă din acest an.“- concluzionează Francisco Jeronimo, Director de Cercetare în cadrul European Consumer Wireless and Mobile Comunication, IDC.

Această nouă abordare provine din necesitatea de a face Inteligența Artificială accesibilă tuturor consumatorilor. Dispozitivele care încorporează AI, utilizând procesoare dedicate AI, sunt capabile să efectueze sarcini în consecință, profitând de avantajele cloud-ului digital, dacă e nevoie. Potrivit IDC, viitorul industriei de smartphone-uri este reprezentat de “simbioza dintre dispozitivele care încorporează AI și Cloud AI”. Această combinație va utiliza puterea disponibilă în cloud pentru a antrena algoritmii AI, folosind cantități imense de date nestructurate, în timp ce procesoarele dedicate AI vor permite dispozitivului să execute ceea ce algoritmii AI au învățat din noile date analizate, precum fotografiile surprinse de utilizatorul smartphone-ului.

 “Să încorporezi Inteligență Artificială în interiorul unui dispozitiv, independent de rețea, este cu adevărat o inovație, și nu doar în materie de tehnologie, ci și în materie de securitate și intimitate. Pentru a lucra corespunzător, AI trebuie să colecteze informații esențiale despre utilizatorul său. Aceste informații sunt stocate doar în dispozitiv, nu rămân și în cloud, eliminând riscul divulgării anumitor informații personale. Pășim astfel spre un teritoriu cu totul nou în ceea ce privește dispozitivele mobile, procesarea de date și intimitatea în mediul digital  “- spune Fred Wangfei, Director of Huawei Romania Consumer Business Group.

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări și deservesc o treime din populația lumii. În anul 2017, Huawei s-a clasat pe locul al doilea în ceea ce privește livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deține 17 centre R&D în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. Făcând parte din cele 3 filiale ale companiei Huawei, Huawei Consumer BG pune la dispoziția utilizatorilor săi telefoane mobile, tablete, accesorii inteligente, dispozitive pentru acasă și servicii cloud etc. Cu peste 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei este orientată spre a oferi soluții inovatoare, care se traduc în experiențe extraordinare pentru consumatorii de pretutindeni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *